Dialog cu Viorel Buzdugan, viceprimarul comunei Șiria
– Având în vedere că s-au împlinit 10 ani de mandat a primarului Valentin Bot, dar și a echipei dumnealui din care faceți parte și dumneavoastră, aș vrea să vă întreb cu ce gânduri ați plecat la început de drum?
– Mă bucur că am ajuns să sărbătorim 10 ani de muncă împreună, ani în care comuna Șiria a suferit mari schimbări și modificări în ceea ce privește modernizarea. În 2004 am pornit cu gândul de a schimba ceva. Chiar dacă Șiria era și este o comună frumoasă, până în anul 2004 nu se făcuse nimic și comuna nu evoluase. Am pornit cu gândul de a-l sprijini pe dl. Valentin Bot pentru a ajunge primar și astfel să facă modificările și schimbările de care comuna noastră avea nevoie.
– Cum vedeți acești ani când priviți în urmă?
– Cu bune și rele, acești ani au fost grei, dar și frumoși. Se văd rezultatele în urma muncii depuse de echipa noastră şi am o împlinire sufletească când mă gândesc că am reușit să fac ceva pentru semenii mei, alături de întreaga echipă.
– Cum v-au privit localnicii la început?
– La început am fost priviți cu oarecare reținere. Mulți dintre localnici nu erau de acord cu schimbarea primarului care era la vremea respectivă și nu înțelegeau ce schimbări dorim noi să facem. După ce am câștigat și ne-am apucat de lucru, am reușit să câştigăm încrederea localnicilor. Am pornit la drum și pot să spun că tot ceea ce ne-am pus în plan am reușit să ducem la bun sfârșit, poate chiar mai mult decât ceea ce era în planul inițial.
– Care credeți că este cheia succesului?
– Cheia succesului este perseverența și seriozitatea. Dacă nu ești serios în ceea ce faci, nu vei reuși, iar dacă nu ești perseverent și nu continui în ceea ce ți-ai pus în plan, nu o să duci lucrurile la bun sfârșit.
– Cum a fost colaborarea cu primarul Valentin Bot și consilierii locali în acest timp?
– La început au fost mici ezitări până ce am sudat echipa, dar apoi fiecare a venit cu idei constructive pentru comună. În mare parte nu am avut idei contradictorii, din potrivă, fiecare a pus osul la treabă, iar rezultatele se văd. Persoanele străine care trec prin comuna noastră ne dau exemplu administrațiilor locale din comunele în care locuiesc, iar asta nu poate decât să ne bucure. Șiria este o comună mare, întinsă, cu populație numeroasă, cu activități multe și este greu de administrat și de cuprins, însă am colaborat, am fost uniți și astfel am făcut față.
– Care dintre realizări v-au oferit cea mai mare satisfacție?
– Comuna Șiria nu a avut apă, canalizare și gaz metan, lucruri care sunt vitale pentru viața unei comunități. Iată că s-a introdus apa, canalizarea, iar gazul este aproape finalizat. Acestea sunt realizările de care sunt cel mai mândru. Sunt lucrări pe care alte administrații locale el realizează cu greu. Desigur, avem și alte investiții importante cum ar fi cele de la căminele culturale, investițiile de la școli și toate acestea mă fac să mă simt împlinit că într-o oarecare măsură am contribuit și eu la realizarea lor.
– Cum vi-l amintiți pe primarul Valentin Bot la început de mandat?
– Primarul Valentin Bot era mai tânăr, dar cu toate astea nu era deloc stângaci. Era un tânăr cu inițiativă, curajos, plin de viață și mi-am zis „băiatul ăsta trebuie să facă o treabă buna”. Așa tinerel cum era, de fapt toți eram mai tineri, ne-am pus niște gânduri și le-am dus la îndeplinire. Tânărul de atunci, acum s-a maturizat, iar această maturizare și munca depusă se vede pas cu pas, nu doar din povești.
– A fost nevoie să-l mai sfătuiți sau să-l mai temperați, având în vedere că erați mai în vârstă?
– Să știți că multe sfaturi nu a trebuit să-i dau. Era și este un băiat descurcăreţ și ambițios. Bineînțeles, i-am spus de fiecare dată ce am considerat că este bine și ce nu, iar vorbele mele au fost bine primite și nu mi-a fost niciodată întoarsă vorba. Nu știu cum se face, dar parcă a mai fost primar într-o viață, că prea le-a știut pe toate.
– Aveți vreun regret după toţi acești ani?
– Regretul cel mai mare este acela că am îmbătrânit. Totuși într-o echipă tânără era nevoie și de o persoană mai în vârstă. Însă tinerii de atunci au mai îmbătrânit puțin la rândul lor și îmi pare rău cu nu pot să merg mai departe alături de ei. Ce-i drept, multe nu mai sunt de făcut, dar acum le revine datoria de a îngriji ceea ce s-a realizat.

print