Interviu cu Viorel Buzdugan, viceprimarul comunei Şiria
– A început curăţenia de primăvară. Ce acţiuni aţi demarat în comuna Şiria în acest sens?
– Am demarat curăţenia de primăvară începând cu cimitirele. Am reuşit să le dăm aspectul normal pe care un cimitir ar trebui să-l aibă şi am curăţat zona dimprejurul lor. Apoi am început toaletarea pomilor de pe raza comunei Şiria. Au fost curăţate şi şanţurile cu vegetaţie uscată, iar în săptămâna 21.03.2011 – 27.03.2011, vom începe lucrările de curăţenie şi în parcul central din comună, unde vom toaleta pomii de care nu am reuşit să ne ocupăm primăvara trecută şi vom încerca să revigorăm aspectul ierbii şi al florilor din parc. La curăţenia de primăvară lucrează oamenii care beneficiază de ajutorul social. Din păcate a scăzut numărul acestora, probabil din cauza dosarelor depuse pentru obţinerea ajutorului social, care au fost găsite în neregulă sau nu sunt încă clarificate. Momentan lucrează 50 de oameni. În general aceştia răspund pozitiv solicitărilor noastre. Mai sunt şi negativişti, însă până la urmă îşi îndeplineasc sarcinile.
– Am primit sesizări de la cetăţenii din Mâsca, cu privire la medicul de familie. Din câte am înţeles, acesta nu respectă programul de consultaţii, iar oamenii au mare nevoie de ajutorul lui. Ce puteţi să ne spuneţi despre această situaţie?
– Într-adevăr, este o situaţie delicată. Au fost oameni care m-au oprit pe stradă şi s-au plâns că medicul de familie nu vine în sat decât foarte rar, iar primăria a primit nenumărate reclamaţii din partea cetăţenilor în această privinţă. Din păcate, problema nu este de competenţa Administraţiei Locale. Cetăţenii trebuie să se adreseze Casei de Sănătate Arad. Cabinetul medical se află în clădirea primăriei, iar acest spaţiu este concesionat de către doamna doctor din Mâsca. Domnul primar a încercat să aplaneze conflictul dintre oameni şi medicul de familie, însă deocamdată situaţia a rămas aceiaşi. Eu sunt de părere că un medic trebuie să fie mai mult în mijlocul oamenilor şi să încerce să-i ajute pe cât posibil.
„Sperăm să rezolvăm problema câinilor vagabonzi”
– Am înţeles că o altă problemă sunt câinii vagabonzi din comună. Cum se va rezolva acest caz?
– Câinii vagabonzi se răspândesc ca o boală. Peste tot în ţară există această problemă. Din păcate, primăria nu are serviciu de ecarisaj. În Şiria există o familie care are 40 de câini, iar vecinii sunt foarte deranjaţi de zgomotul şi mizeria pe care o fac. Am fost acolo cu organele de poliţie şi i-am rugat să ducă câinii la un adăpost, fără rezultat însă. Câteva persoane au făcut reclamaţii, spunând că există maşini care opresc în comună şi abandonează câte 10 – 15 câini odată. Vreau să fac un apel către cetăţeni, cu această ocazie. Îi rog, ca atunci când se mai întâlnesc cu o astfel de situaţie, să fie atenţi şi să noteze tipul şi numărul acestor maşini. Vom putea să-i identificăm şi să luăm măsuri împotriva lor. Sperăm să rezolvăm şi această problemă.
– Din cele spuse de cetăţenii comunei, există persoane care vandalizează coşurile de gunoi, stâlpii de iluminat, lucruri care aparţin de domeniul public. Cine credeţi că sunt aceste persoane şi care sunt sancţiunile sau amenzile care li se pot impune?
– Pentru noi, Administraţia Locală, a devenit o povară repararea lucrurilor distruse de pe domeniul public. Mă refer aici la coşuri de gunoi, stâlpii ornamentali care sunt plasaţi pe marginea trotuarelor pentru iluminat, băncile, etc. Noi suntem toată ziua pe teren, dar vandalizările se produc de obicei noaptea. Probabil că acestea sunt distruse de unii tineri, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, care se întorc noaptea de la discotecă. Dacă vor fi prinşi şi vor fi până la urmă, vor fi puşi la plată, iar Poliţia Locală le va impune amenzile sau sancţiunile care se aplică în astfel de cazuri. Colaborarea cu Poliţia Locală este foarte bună. Poliţiştii din comuna Şiria au răspuns prompt ori de câte ori au fost solicitaţi, la orice oră din zi sau din noapte. Sunt foarte receptivi la problemele noastre.
„Vreau să îi rog pe cetăţeni să păstreze curăţenia”
– Având în vedere faptul că localitatea Şiria participă la titlul de „Cea mai frumoasă comună din ţară”, ce mesaj doriţi să le transmiteţi cetăţenilor referitor la acest lucru?
– Localitatea Şiria este cuprinsă în programul „Cele mai frumoase sate din România”. Poate cetăţenii din Mâsca sau din Galşa se întreabă de ce nu participă satele lor la acest titlu, însă vreau să precizez faptul că doar localitatea Şiria a fost aleasă să intre în acest program, deoarece este mai mare, de aceea sper ca cei din Mâsca şi Galşa să nu se simtă ofensaţi în nici un fel din această cauză. Vreau să îi rog pe cetăţeni să păstreze curăţenia în dreptul imobilelor pe care le deţin, în dreptul grădinilor, chiar şi în dreptul acelora pe care nu le mai folosesc, pentru că, de fapt, tot proprietăţile lor sunt. Au obligaţia prin lege să întreţină curăţenia. Comuna este a tuturor, nu doar a primarului şi a viceprimarului. Nu vreau să ajungem la sancţiuni şi amenzi, pentru că există şi cetăţeni mai recalcitranţi, dar vom lua măsuri pentru cei care nu respectă regulile ce se impun în privinţa curăţeniei.
– Luna martie este o luna dedicată femeilor. Care este urarea dumneavoastră pentru doamnele şi domnişoarele din comună?
– Consilierii PD-L au împărţit mărţişoare de 1 Martie, iar de 8 Martie, împreună cu domnul primar, am oferit flori doamnelor şi domnişoarelor care au trecut întâmplător pe stradă. Le cer scuze femeilor care nu au primit o floare de ziua lor, însă vreau să le transmit multă sănătate şi tot binele din lume. „La Mulţi Ani”!

Roxana Trif

print

Comments are closed.