Dialog cu Garofiţa Popa, consilier judeţean
– Pe 9 decembrie românii sunt chemaţi pentru a treia oară la urne. Ce ne puteţi spune despre candidaţii pe colegiul V, din care face parte şi comuna Şiria?
– Alegerile de pe 9 decembrie sunt deosebit de importante pentru noi toţi şi de aceea este obligatoriu să analizăm fiecare candidat şi apoi să punem ştampila de vot. Din punctul meu de vedere, candidatul ARD, Eusebiu Pistru, este cea mai potrivită persoană pentru a ne reprezenta la Bucureşti. Este, fără doar şi poate, un om cu experienţă, ocupând funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a ajutat judeţul Arad, dar şi comuna Şiria. Este un om cu o inimă mare şi un om care se ţine de cuvânt. Fiind colegă cu dânsul în cadrul Consiliului Judeţean Arad, dumnealui ocupând funcţia de vicepreşedinte al CJA, pot să vă spun că este un om deosebit, care merită să ajungă la Bucureşti.
– Dar ce înseamnă ARD?
– ARD este o structură care propune societăţii româneşti o platformă politică articulată în jurul valorilor de centru-dreapta. Suntem animaţi de orientările doctrinare ale dreptei populare europene, în pluralitatea sa de opţiuni creştin-democrate, conservatoare şi liberale.
În centrul platformei se află o alianţă electorală între partide. Aceasta este sprijinită de organizaţii neguvernamentale menite să capteze suflul civic de centru-dreapta existent la toate nivelurile societăţii româneşti. Propunem concetăţenilor noştri un proiect naţional şi social bazat pe un nou pact politic.
Vom continua lupta împotriva corupţiei, oricâte costuri politice ar avea, inclusiv în propriile noastre rânduri.
Dorim un stat modern şi european, solidar, nu asistenţial, echitabil, nu egalitar, un stat suplu şi funcţional – nici minimal, dar nici omniprezent. ARD crede într-o politică externă, coerentă şi responsabilă, fără tensiuni artificiale în relaţiile cu vecinii, cu partenerii europeni şi euro-atlantici. România are suflet, România are destin naţional, România are viitor european!
Acestea sunt doar câteva dintre conceptele după care Alianţa România Dreaptă se ghidează. Puţin politicieni mai ţin cont în ziua de astăzi de doctrine politice, dar ARD este o structură care ştie bine ce vrea şi va demonstra tuturor că poate să facă din România un stat cu adevărat European.
– Atât în presa locală, cât şi în presa centrală au apărut acuze la adresa Guvernului Ponta referitoare la stoparea finanţării mai multor investiţii din diferite domenii. Cum comentaţi?
– Din păcate, este foarte adevărat. Vorbesc din experienţă proprie şi spun că, într-adevăr, Guvernul Ponta a oprit finanţări pentru mai multe domenii de investiţie. Eu lucrez într-un proiect pe POSDRU, Axa de Finanţare V, unde, de când a venit USL la guvernare, s-au oprit plăţile cererilor de finanţare.
– Ce mesaj transmiteţi şirienilor?
– În încheiere doresc să transmit şirienilor un îndemn de a se perzenta la vot pentru a arăta că suntem în continuare o familie, o forţă aşa cum am fost la alegerile locale din iunie 2012. Prezenţa şirienilor la vot în data de 9 decembrie este importantă pentru a putea continua dezvoltarea şi înfrumuseţarea comunei noaste.

print