Interviu cu Maria Pop, ofiţer starea civilă în cadrul primăriei Şiria

–         Este perioada cea mai activă din punct de vedere al căsătoriilor. Ce trebuie să ştie tinerii care vor să facă acest pas?

–         Toţi cei care vor să se căsătorească trebuie să ţină cont de câteva condiţii. Vârsta legală pentru căsătorie este de 18 ani şi condiţia obligatorie pentru ca cununia să se poate desfăşura la primăria din Şiria, este ca unul dintre soţi să aibă domiciliul în localitate. Actele necesare pentru oficierea căsătoriei sunt: cărţile de identitate valabile, certificatele de naştere şi, după caz, dovada desfacerii unei eventuale căsători anterioare, dacă este cazul.

–         Ce se întâmplă dacă unul dintre soţi are mai puţin de 18 ani?

–         Dacă unul dintre soţi are mai puţin de 18 ani, acesta solicită o dispensă de vârstă şi se va adresa Judecătoriei Arad, pentru o aprobare. Doar în aceste condiţii se va putea oficia cununia civilă, conform legii.

„Dacă căsătoria se oficiază în zilele nelucrătoare, se achită suma de 100 de lei”

Există sau au existat asemenea cazuri la Şiria?

–         Am avut asemenea cazuri şi la Şiria. Anul acesta nu, dar anul trecut am înregistrat două asemenea cazuri.

–         Care este costul aferent unei cununi civile?

–         Pentru încheierea căsătoriei nu se achită nici o taxă. Însă dacă căsătoria se oficiază în zilele nelucrătoare, se achită suma de 100 de lei.

–         Când trebuie anunţată căsătoria?

–         Cu 10 zile calendaristice înainte de data stabilită, soţii trebuie să anunţe evenimentul la Primărie. Se numără inclusiv ziua depunerii cererii şi ziua oficierii căsătoriei.

–         Câte căsători s-au oficiat în acest an?

–         Până la această dată, de la începutul anului, s-au înregistrat 21 de căsători. Dar mai avem anunţate pentru anul acesta, mai ales că suntem într-o perioadă care favorizează aceste fapte. Lunile august – septembrie sunt cele mai prolifice din acest punct de vedere.

–         Câte cazuri de divorţ s-au înregistrat în acest an?

–         Până la această dată din 2012, pe cale administrativă, nu am înregistrat nici un divorţ.

–         Care sunt demersurile necesare pentru înregistrarea unui divorţ?

–         Pentru depunerea cererii de divorţ trebuie să se prezinte ambii soţi. Trebuie să aibă la dânşii buletinele, certificatele de naştere, certificatele de căsătorie şi declaraţie cu locuinţa comună pe care au avut-o pe perioada căsătoriei. Taxa de divorţ este de 500 de lei.

„Anul acesta am înregistrat 21 de transcrieri a certificatelor de naştere”

–         Ce se întâmplă dacă unul dintre soţi nu este de acord cu actul divorţului?

–         Dacă numai unul dintre soţi se prezintă Primărie în vederea întocmirii acelor de divorţ, noi nu putem înregistra pe cale administrativă acel divorţ. Soţii trebuie să se adreseze Judecătoriei Arad.

–         În responsabilitatea dvs. intră şi înregistrarea certificatelor de naştere. Care este situaţia la acest capitol?

–         Anul acesta am înregistrat 21 de transcrieri a certificatelor de naştere în evidenţa noastră.

–         Ce se întâmplă în cazul în care copilul se naşte în străinătate? Ce trebuie să ştie părinţii?

–         În termen de şase luni de la venirea în ţară se va adresa Primăriei de domiciliu şi va solicita transcrierea în registrele de stare civilă a certificatului de naştere eliberat de autorităţile străine. Certificatul de naştere trebuie să fie apostilat, el va fi tradus şi legalizat la notar. Alte acte necesare: buletinele părinţilor, certificatul de căsătorie şi certificatele de naştere. În cazul în care părinţii nu se prezintă, ei pot să împuternicească o altă persoană, care să facă demersurile pentru transcrierea şi obţinerea certificatului de naştere. Împuternicirea se poate face la Ambasada Română din străinătate sau la un notar public. Din străinătate, împuternicirea făcută la un notar public trebuie să aibă apostilă şi la fel acea împuternicire va trebui tradusă în ţară şi legalizată, la costuri mult mai mari.

„Am înregistrat puţine cazuri de naştere la domiciliu”

–         Ce se întâmplă dacă acea perioadă de şase luni expiră? Nu se mai poate elibera certificatul de naştere?

–         Ideal ar fi ca actele să se depună în această perioadă, dar avem cazuri de persoane care vin să solicite certificatul de naştere şi după 10 ani motivând că nu au mai fost în ţară şi nu s-au adresat nici reprezentanţei diplomatice din străinătate. Transcrierea se poate solicita fie la primăria de domiciliu fie la Ambasada Română sau Consulatul Român din străinătate. Ei nu trebuie să prezinte niciun document că în perioada de şase luni de la naşterea copilului sau de la încheierea căsătoriei nu au mai fost în ţară. Am văzut recent certificatul de căsătorie al unor persoane eliberat în străinătate acum opt ani şi nu au fost să-l transcrie.

–         Dacă un cuplu se căsătoreşte în străinătate, acesta trebuie să îşi înregistreze certificatul de căsătorie în aceleaşi condiţii?

–         Aceleaşi condiţii sunt şi pentru certificatul de căsătorie şi pentru certificatul de naştere respectiv deces.

–         Lucraţi în administraţia publică de peste 20 de ani. Câte cazuri de naştere la domiciliu aţi înregistrat şi cum se procedează în aceste cazuri?

–         În cazul în care naşterea a fost la domiciliu, organul medical care a asistat eliberează certificatul constatator cu care mama se prezintă la primărie şi se întocmeşte actul de naştere. La noi în comună astfel de cazuri am întâlnit foarte rar, în 20 de ani de când muncesc nu cred că am întâlnit 20 astfel de cazuri.

–         V-aş ruga să transmiteţi un mesaj şirienilor.

–         Le doresc multă sănătate, numai bine şi îi rog să aibă încredere că toate sarcinile vor fi duse la bun sfârşit în folosul cetăţeanului.

–         Vă mulţumesc!

print