Interviu cu Viorel Buzdugan, viceprimarul comunei Şiria

– Recent aţi inaugurat stadionul „Otto Greffner”. Ce înseamnă această inaugurare pentru Şiria, pentru activitatea sportivă din Şiria, dar şi pentru administraţie?

– Într-adevăr, nu demult am inaugurat baza sportivă din Şiria pentru că la stadion s-a făcut şi o pistă de atletism şi s-au renovat vestiarele, aşa cum prevăd normele europene. Această lucrare complexă are o semnificaţie extraordinară, pentru că o bază sportivă într-o comună cum este Şiria nu e la îndemâna oricărei administraţii, iar comuna noastră merită o astfel de bază sportivă. De altfel, ideea pe care administraţia a avut-o atunci când şi-a propus ridicarea acestei baze sportive a fost aceea de a atrage copiii, tinerii să facă sport şi de a îmbogăţi activitatea competiţională la nivel de comună.

– Poate fi închiriată această bază sportivă?

– În momentul de faţă nu. Nu s-a luat decizia de închiriere a bazei sportive.

– Preconizaţi o astfel de măsură pe viitor?

– Dacă vor avea loc meciuri mai deosebite, cu toată plăcerea noi vom oferi spre închiriere această bază sportivă.

– La “Zilele comunei Şiria” ne-aţi spus că au avut loc nişte acte de vandalism. La inaugurarea bazei sportive s-au repetat acele incidente?

– Nu, la această manifestare nu am avut parte de acte de vandalism. Poliţia din localitate şi-a făcut datoria, a patrulat tot timpul, fiind ajutată şi de jandarmii de la Arad. O mică neplăcere a fost provocată doar de mizeria rămasă care imediat a fost ridicată, neexistând, însă, acte de vandalism.

– În privinţa incidentului provocat de murdărirea monumentului, spuneaţi că aveţi un cerc de suspecţi. I-aţi depistat pe autori?

– Acest act de vandalism nu a fost comis de o singură persoană ci de un grup. Ancheta este încă în derulare. Noi ştim cine sunt făptaşii şi în curând vom dovedi acest lucru.

– Tot cu ocazia acestui eveniment – inaugurarea bazei sportive – aţi avut şi o vizită a unei delegaţii din Bougnais, localitate din Franţa cu care comuna d-voastră este înfrăţită. Care au fost impresiile după această vizită?

–  Delegaţia din Bougnais – aşa se numeşte localitatea cu care noi suntem înfrăţiţi – ne vizitează de mai mulţi ani, nu doar cu ocazia unor manifestări. De această dată au rămas foarte surprinşi de realizările care s-au făcut la noi în comună. Dânşii şi-au exprimat această părere spunând că “aceste realizări sunt, cu adevărat, vizibile”. Ca o paranteză, unul dintre membri delegaţiei a afirmat că “Şiria a luat-o înaintea României”, ceea ce pe noi nu poate decât să ne onoreze. Aceşti oameni ne-au ajutat foarte mult – cu maşini de pompieri, cu un autocar – iar acum s-au interesat de modul cum funcţionează, de starea lor şi au rămas foarte mulţumiţi văzând că am păstrat în bune condiţii şi îngrijim ceea ce ei ne-au dat.

– D-voastră aţi avut ocazia să mergeţi în Franţa?

– Am avut ocazia să merg cu delegaţia comunei noastre anul trecut, dar nu am plecat pentru că, fiind şi dl. primar plecat, am rămas înlocuitorul său la Primărie.

– Aţi fi vrut să mergeţi?

– Nu în mod special, pentru că drumul e destul de lung.

– Spuneaţi că aţi fost ajutaţi de cetăţenii din Bougnais. D-voastră i-aţi ajutat pe ei cu ceva?

– Ei nu au nevoie de ajutorul nostru. Sunt mulţumiţi că noi folosim şi întreţinem, în cele mai bune condiţii, ceea ce ei ne-au dat.

– Această delegaţie a stat la familii din Şiria. A fost decizia lor sau a d-voastră de a-i caza aici şi nu la o pensiune sau un hotel, de exemplu.

– Hotărârea privind cazarea lor s-a luat de comun acord. Membrii delegaţiei noastre, în vizita pe care au făcut-o în Franţa, au fost cazaţi la familii, iar acum membrii delegaţiei franceze au dorit să stea la familii din Şiria.

– Ce aţi dori să transmiteţi locuitorilor din comuna Şiria?

–       Având în vedere faptul că am avut parte de o perioadă ploioasă, au existat şi câteva probleme legate de inundaţii, iar cei care au fost afectaţi ştiu la ce mă refer. Rugămintea pe care o adresez cetăţenilor este aceea de a îşi desfunda şanţurile şi podeţele din faţa caselor pentru a nu veni noi, cu utilajele pe care le avem, ca să le stricăm. Aceste probleme le întâlnim o dată pe an sau o dată la doi ani, dar dacă oamenii ar fi conştienţi, şi-ar curăţa şanţurile sau podeţele, aceste probleme n-ar mai fi întâlnite. Există o legislaţie, există şi amenzi care pot fi date, dar noi nu vrem să ajungem până acolo, pentru că e cel mai greu lucru e să “atingi” omul la buzunar, de aceea noi mizăm pe buna credinţă şi înţelegere din partea locuitorilor comunei noastre.

print

Comments are closed.