Interviu cu Olariu Şofron, consilier local PNL în cadrul Consiliului Local Şiria

– Care consideraţi că sunt priorităţile comunei Şiria în momentul de faţă?
– Interesele cetăţenilor noştri vor reprezenta întotdeauna o prioritate pentru noi. Cred că se poate observa la tot pasul evoluţia comunei noastre şi lucrurile bune care s-au făcut. Mai avem de lucru, însă suntem puşi pe treabă şi încercăm să transformăm Şiria într-o comună cu adevărat europeană. În momentul de faţă, cele mai importante priorităţi sunt introducerea gazului şi continuarea asfaltării.
– Care este relaţia dumneavoastră cu şirienii? Vin aceştia la dumneavoastră pentru a ridica anumite probleme?
– Şirienii mă cunosc şi, dacă sunt probleme, aceştia apelează cu încredere la mine, pentru că eu pot duce cuvântul loc în cadrul Consiliului Local Şiria. Orice proiect nou şi orice idee nouă este binevenită. Chiar şi criticile sunt bine primite, pentru că noi muncim în echipă şi fiecare contribuţie este importantă.
– Ce părere aveţi despre investiţiile realizate în comună Şiria în anul 2012? Aţi realizat tot ceea ce v-aţi propus?
– Eu cred că da. Am încercat mereu să ne ţinem promisiunea faţă de cetăţenii care ne-au votat, dar şi faţă de cei care nu ne-au votat. Muncim pentru comunitatea noastră cu drag şi niciodată nu am ţinut cont de politică atunci când a venit vorba despre proiecte bune pentru comună.
– Cum este colaborarea cu primarul comunei Şiria, Valentin Bot?
– Îl cunosc pe domnul primar de foarte mult timp. Colaborarea este una foarte bună, după cum am mai spus, la Şiria noi muncim în echipă.
– Ce ne puteţi spune despre atmosfera din cadrul Consiliului Local Şiria?
– În cadrul Consiliului Local, orice idee este bine venită. Discutăm pe baza proiectelor de hotărâre propuse, de obicei, de domnul primar şi luăm decizia cea mai bună. Nu există divergenţe mari, există numai discuţii civilizate între consilieri.
– Luna trecută s-a aprobat bugetul pe anul în curs. Ce ne puteţi spune despre acesta?
– Cred că bugetul este bun şi s-au trecut toate priorităţile pe care le are comuna Şiria, astfel că, la finalul anului 2013 să ne putem bucura de realizările pe care le vom obţine, iar cetăţenii să fie mulţumiţi de ceea ce au ales la alegerile din 2012. Cele mai multe sume din buget le-am alocat pentru drumuri, având în vedere că dorinţa cetăţenilor este de a avea drumuri asfaltate.
– Ce mesaj doriţi să transmiteţi şirienilor?
– Le doresc tuturor multă sănătate şi le mulţumim pentru încrederea acordată.

print