Interviu cu Viorel Buzdugan, viceprimarul comunei Şiria

– D-le viceprimar, am văzut că aţi început deja curăţenia de primăvară. Ce ne puteţi spune în acest sens. De unde aţi început lucrările?

– Într-adevăr, pentru că a venit primăvara, am început şi noi curăţenia. Principalele locuri unde am început această operaţiune sunt cimitirele comunei, apoi vom începe curăţenia stradală. Vom merge la început şi îi vom atenţiona pe cetăţenii care nu vor face acest lucru în faţa imobilelor pe care le deţin, apoi dacă vom constata că nu au înţeles de bună voie ceea ce trebuie făcut, vom lua măsurile care se impun. În final, în cadrul acestei acţiuni de curăţenie, ne vom ocupa de intrările şi ieşirile din comună.

– Mai concret, ce trebuie să facă cetăţenii?

– Cetăţenii trebuie să facă curăţenie în faţa casei sau grădinii pe care o au. Dacă fac toaletarea pomilor fructiferi, să strângă crengile căzute, să văruiască pomii, să cureţe şanţurile şi podeţele, etc. De fapt, lumea ştie destul de bine ce trebuie să facă, doar să facă.

– Aţi observat că unii cetăţeni au început să facă aceste lucrări?

– Da, să ştiţi că sunt oameni gospodari din Şiria care au început să facă deja aceste lucrări, însă, la fel ca şi în oricare localitate, mai sunt unii care nu s-au apucat, dar sper să o facă în cel mai scurt timp.

– Pomeneaţi la începutul discuţiei despre cimitire. Care a fost criteriul după care aţi întocmit graficul de lucrări la ele?

– Lucrările au fost începute la cimitirul ortodox din Şiria, care, este şi cel mai mare, apoi au fost curăţate toate celelalte cimitire din comună, indiferent de cultul de care aparţin. Obiceiul nostru este ca în primăvara fiecărui an să facem această curăţenie în cimitire, chiar în aceste zile definitivând lucrările la ultimul cimitir care a mai rămas, cel din Mâsca. Am început cu acestea pentru că acolo este mai mult de lucru decât la parcuri, însă, bineînţeles, ne vom ocupa şi de ele.

– Care este situaţia băncilor din aceste parcuri, ştiut fiind faptul că în cursul anului trecut v-aţi confruntat cu acte de vandalism din partea unor tineri teribilişti.

– Mobilierul stradal trebuie refăcut şi aici mă refer la bănci şi la coşurile de gunoi. Sunt necesare lucrări de lăcuire, respectiv vopsire a acestora la parcul din Şiria, iar la cele din Mâsca şi Galşa vom efectua lucrări de curăţire a lor, odată cu apariţia vegetaţiei.

– Vă rog să ne spuneţi în ce stadiu se află străzile comunei, după iarna grea care am avut-o?

– Ca după fiecare iarnă sau o vreme mai puţin prielnică, pe străzile care nu sunt asfaltate am început reabilitarea, punând piatră cu utilajele pe care le avem în dotarea primăriei, încercând prin acest lucru să le pregătim pentru asfaltarea care va urma, sperăm noi, cât mai curând. Vrem să pregătim această operaţiune aşa cum trebuie pentru a nu avea surprize neplăcute, ca peste un an sau doi drumul asfaltat să cedeze, aşa cum s-a întâmplat în alte localităţi. Probabil că acolo, din dorinţa de a termina cât mai repede lucrările, nu s-au respectat toate etapele necesare construirii unui drum de calitate şi acum, din păcate, rezultatele se văd, însă, aşa cum v-am spus, la Şiria acest lucru nu se va întâmpla.

– Cu ce probleme v-au mai abordat cetăţenii din comună în ultima perioadă?

– După cum ştiţi, eu mai mult fac muncă de teren, iar în întâlnirile mele cu oamenii, unii au venit cu sesizări legate de faptul că după ce şi-au amenajat mici părculeţe în faţa casei, au vecini care îşi lasă păsările afară şi ele distrug aceste locuri. Pe această cale fac şi un apel către aceste persoane pentru a le ţine închise în curtea lor, deoarece nimănui nu-i convine să îşi vadă munca şi, de ce nu, chiar investiţia lui, distrusă de păsările vecinilor.

– Există vreo formă de a sancţiona proprietarii acestor păsări?

– Noi avem regulamentul Consiliului local Şiria care prevede mai multe lucruri legate nu doar de acest domeniu, ci şi de alte aspecte ale vieţii sociale, însă, întotdeauna am făcut apel la înţelegerea şi bunul simţ al oamenilor. Nu am vrut să trecem la sancţiuni, pentru că acest lucru este cel mai uşor de făcut. Dorim să schimbăm mentalitatea oamenilor prin convingere nu prin constrângere de aceea mizăm pe buna înţelegere şi pe respect reciproc faţă de persoana şi proprietatea celui de lângă noi.

– Ce planuri aveţi pentru ca în primăvara aceasta Şiria să arate cât mai frumos cu putinţă?

– Comuna Şiria este frumoasă de felul ei, fiind aşezată atât la câmpie cât şi la deal, însă ca să răspund la întrebarea d-voastră, în centrul Şiriei vom amenaja două parcuri mai mici care se vor afla în faţa locului de joacă, vom planta flori şi arbuşti care să reziste la temperaturile ridicate din timpul verii, vom porni iluminatul public şi la stâlpii ornamentali care îi avem. Ne dorim ca şirienii să fie mândri de comuna în care trăiesc pentru că am auzit discuţii ale unor oameni din alte localităţi care spuneau că Şiria, efectiv, “a înflorit”, faţă de localităţile din care ei proveneau. Noi, administraţia publică locală, împreună cu dl. primar ne vedem de treburile noastre şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca locuitorii comunei să fie mulţumiţi şi bucuroşi că trăiesc în Şiria, Galşa şi Mâsca. Pentru că am vorbit de Şiria, în celelalte localităţi – Galşa şi Mâsca – în următoarea perioadă se vor începe lucrările de reparare şi modernizare la cele două cămine culturale şi, bineînţeles, vom întreţine în cele mai bune condiţii spaţiul public existent acolo, cu tot ceea ce presupune această acţiune.

– Zilele trecute Guvernul a decis că alegerile locale vor avea loc în data de 10 iunie. Aş dori să ne spuneţi dacă veţi mai candida, dacă veţi merge mai departe în aceeaşi echipă cu dl. primar?

– Chiar dacă eu sunt puţin mai în vârstă, sunt de părere că un lucru început şi lăsat la jumătate nu este un lucru bun. Consider că, într-o oarecare măsură, mi-am adus şi eu contribuţia la înflorirea acestei comune, însă totul depinde de votul oamenilor. Mă bucur, totodată, de încrederea pe care mi-o acordă dl. primar. Eu zic că am făcut o echipă bună care a muncit în interesul tuturor şirienilor, aşa că sunt decis să candidez, însă, aşa cum am spus mai înainte, totul depinde de votul oamenilor.

– Sunteţi mulţumit de activitatea pe care aţi avut-o în aceşti 4 ani ai primului d-voastră mandat?

– Pot să spun că şi da şi nu. Da, pentru că am căutat să mă pun în folosul oamenilor din comuna noastră, iar nu pentru că puteam să fac mai mult, însă în unele situaţii împrejurările au fost de aşa natură că n-am avut această posibilitate.

– Ştiu că împreună cu dl. primar şi cu alţi consilieri aţi oferit câte o floare doamnelor cu ocazia zilei de 8 Martie şi aţi organizat un frumos spectacol dedicat lor la căminul cultural.

– Aşa este, la noi obiceiul acesta datează din anul 2004, de la prima candidatură a d-lui primar şi astfel în fiecare an, de 8 Martie, dăruim o floare oricărei doamne pe care o întâlnim pe stradă. Sincer vă spun, multe dintre femeile întâlnite de noi chiar au aşteptat acest lucru, iar altele au fost extrem de plăcut surprinse de gestul acesta, care vine din adâncul sufletului nostru şi care este chiar meritat de toate femeile. Spectacolul care a urmat a fost deosebit – fiind unul de suflet, de inimă – şi cu toate că sala căminului cultural este mare, ea s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru toţi cei care au dorit să-l vadă: femei, copii şi chiar bărbaţi.

– Vă rog să transmiteţi un mesaj locuitorilor comunei Şiria.

– Tuturor locuitorilor din Şiria le transmit să aibă încredere în noi pentru că nu o să-i dezamăgim dacă vom merge în continuare în această echipă. Vom încerca, şi pe mai departe să facem cât mai multe lucruri bune pentru comuna noastră. Le doresc, de asemenea, multă sănătate şi tot ceea ce îşi doresc să li se împlinească.

– Vă mulţumesc.

Daniel Albu

print