Interviu cu Eugen Mocan, director general al firmei Gaz Vest
– Se împlinesc 10 ani de activitate a firmei pe care o conduceţi, respectiv Gaz Vest. Aş dori să ne prezentaţi, în câteva cuvinte, activitatea firmei în aceşti 10 ani.
– Într-adevăr, sărbătorim 10 ani de activitate. Firma a fost înfiinţată în luna martie a anului 2000 şi în primăvara lui 2001 am început activitatea, în sensul că am început furnizarea de gaze naturale în câteva localităţi din judeţul Arad, cum ar fi Şofronea, Zimandul Nou, Zimand Cuz, Andrei Şaguna, Nădab şi altele. Am fost printre primele societăţi private care a intrat pe piaţa gazelor, spărgând astfel monopolul celor doi mari operatori existenţi la data respectivă, Distrigaz Nord şi Distrigaz Sud. La ora actuală, societatea distribuie gaze naturale în 47 de localităţi în judeţele Arad, Timiş, Bihor, Satu Mare şi Gorj având peste 9600 de clienţi.
– Acest lucru demonstrează profesionalismul de care daţi dovadă în munca prestată.
– Munca şi perseverenţa ne-au condus către aceste rezultate cu care ne mândrim. În viaţa oricărei societăţi apar şi momente mai dificile, dar reţeta succesului constă în muncă, seriozitatea şi consecvenţă.
– Care ar fi principalele beneficii ale utilizării gazului metan pe care clienţii actuali şi cei potenţial ar trebui să le cunoască?
– Sunt foarte multe atuuri, inclusiv faptul că societatea noastră a finanţat realizarea acestor reţele în toate localităţile în care avem contracte de concesiune, astfel încât populaţia nu a fost obligată să facă acest lucru din resurse proprii. Se asigură comoditatea şi confortul în utilizare. Aparatele de utilizare a gazului sunt aparate automatizate, ceea ce conferă siguranţă în utilizare. Este un combustibil curat şi nepoluant. Sunt suficiente argumente pentru utilizarea gazului metan.
– Care este strategia de piaţă după care Gaz Vest se ghidează, astfel încât să se menţină în topul furnizorilor de gaze naturale?
– În această etapă societatea a fost preocupată de îmbunătăţirea organizatorică a activităţii. În acest scop a fost implementat un nou program informatic de evidenţă şi gestiune care să facă faţă condiţiilor impuse de autorităţile care reglementează acest domeniu. De asemenea, s-au făcut investiţii în dotarea societăţii pentru asigurarea unui climat optim de muncă. Tot în această etapă, societatea s-a orientat spre dezvoltarea şi extinderea reţelelor de distribuţie către zonele cu potenţial economic de dezvoltare în vederea atragerii cât mai multor clienţi. În perspectivă, societatea are în vedere continuarea şi finalizarea investiţiilor, creşterea numărului de consumatori şi a cantităţii de gaze naturale vândute şi orientarea spre acele concesiuni unde există potenţial de dezvoltare economică. Având în vedre specificul activităţii, vom continua să acordăm o atenţie deosebită atât specializării persoanelor, cât şi creşterii eficienţei la locul de muncă. În acest sens am reuşit să finalizăm noul sediu în care ne aflăm, un sediu modern în care se pot asigura condiţii optime de muncă, atât personalului propriu, cât şi colaboratorilor şi clienţilor.
– Cum vedeţi viitorul companiei?
– În perioada imediat următoare avem în vedere îmbunătăţirea procedurii interne, perfecţionarea şi extinderea sistemului informatic de care aminteam mai devreme. Ne-am gândit şi la implementarea unor metode moderne de citire a contoarelor şi de preluare şi transmitere a informaţiilor din teritoriu. În ceea ce priveşte perspectiva pe termen mediu şi lung, societatea are ca obiectiv încheierea de noi contracte de concesiune.
– În urmă cu câteva luni aţi câştigat licitaţia privind introducerea gazului metan în comuna Şiria. Ce ne puteţi spune în acest sens?
– E bine de ştiut că tot ce înseamnă activitatea de distribuţie este bine legiferată şi reglementată. Pentru a introduce gaz într-o localitate este nevoie de câteva demersuri care trebuie făcute obligatoriu de autorităţile locale. Se întocmeşte documentaţia, studiul de fezabilitate, se pun la dispoziţia Ministerului Economiei hotărâri de Consiliu Local pentru terenul pe care vor fi montate reţelele de gaze. Toată această documentaţie se înaintează la Ministerul Economiei care, în baza unor caiete de sarcini, scoate la licitaţie serviciul public de distribuţie a gazelor. În 14 martie 2011, societatea noastră a semnat contractul de concesiune cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în vederea realizării serviciului public de distribuţie a gazului natural în comuna Şiria.
– În numărul trecut al ziarului Actualitatea Şiriană, primarul Valentin Bot ne spunea că lucrările vor începe din localitatea Mâsca.
– Conform caietului de sarcini emis de Ministerul Economiei, totalul de reţele din comuna Şiria este de 75 de kilometrii. Soluţia tehnică de alimentare cu gaze naturale a comunei este din staţia de reglare – măsurare – predare aflată la Pâncota. Staţia de reglare de la Pâncota are o capacitate de 5.000 de metri cubi pe oră şi fost proiectată pentru oraşul Pâncota şi satul aparţinător, Măderat. De aici vom alimenta comuna Şiria şi localităţile aparţinătoare. Am avut întâlniri atât cu primarul Valentin Bot, cât şi cu primarul din Pâncota, Iosif Retter pentru a stabili traseul reţelei care va alimenta comuna. Din staţia de la Pâncota va porni o conductă de presiune medie care va alimenta satul Mâsca, iar o altă staţie de reglare va alimenta localităţile Şiria şi Galşa. Autorităţile locale vor face demersurile legale pentru punerea la dispoziţie a terenurilor necesare reţelei. Autorităţile au fost extrem de receptive şi sunt sigur că vom colabora foarte bine, în special cu primarul comunei Şiria, care este direct interesat de bunul mers al lucrurilor. Până la finele acestui an sper că vom îndeplini toate condiţiile, iar în primăvara lui 2012 să începem lucrările. Termenul de realizare al investiţiei este de 48 de luni de la semnarea contractului. Valoarea investiţiei pentru întreaga comună este de peste 8 milioane de RON.
– Care este aportul primarului Valentin Bot în introducerea gazului în comuna Şiria?
– Vreau să menţionez faptul că primarul Valentin Bot s-a zbătut din greu pentru introducerea acestei utilităţi. Din momentul în care ne-am întâlnit şi am purtat primele discuţii, am avut tot concursul dumnealui. Au fost nişte neînţelegeri cu ocazia licitaţiei şi vă pot spune că primarul a mers la Bucureşti şi s-a implicat personal pentru a rezolva aceste neînţelegeri vis a vis de caietul de sarcini. Am avut tot sprijinul din partea lui deoarece, la urma urmei, interesul este comun.
– Care vor fi costurile suportate de cetăţeni pentru a se bucura de această utilitate?
– Mă bucur că aţi pus această întrebare deoarece este extrem de important ca cetăţenii să ştie din timp câteva aspecte. Accesul la conducta de distribuţie a gazului este reglementată prin hotărârea de Guvern 1043/2004. Prin această hotărâre s-a reglementat faptul că, indiferent pe ce parte a străzii este conducta, toată lumea va plăti un tarif de racordare calculat de la axul drumului de pe strada respectivă, cu excepţia străzilor care, fiind mai largi necesită introducerea a două conducte. Acolo tariful va fi standard impus prin hotărâre de Guvern. Tarifele sunt stabilite prin hotărâre de Guvern. Din 2004, aceste tarife nu au fost indexate, cu observaţia că, schimbându-se TVA-ul, preţul final va fi altul. Acest tarif se va achita obligatoriu la operator în baza unui contract de racordare care de asemenea, este impus prin hotărâre de Guvern. Nu facem nimic după voia noastră, totul este reglementat. Din experienţă, vă pot spune că tariful va fi în jurul sumei de 1500-1600 de RON. Instalaţia din curtea omului sau din casă nu este un domeniu reglementat, orice firmă autorizată putând să realizeze această lucrare.
– Vreau să vă întreb, din punct de vedere financiar, care este diferenţa dintre o gospodărie care beneficiază de gaz şi o gospodărie care foloseşte alt fel de combustibil?
– Nu vreau să fac neapărat o reclamă instalaţiilor de gaz, dar lucrând în domeniu din 1987, am început să înţeleg beneficiile acestei utilităţi. În primul rând, odată cu introducerea gazului într-un imobil, creşte automat valoare imobilului respectiv. Nu mai vorbesc despre comoditatea utilizării. Ca o mică glumă, este mai ieftin să faci focul cu lemne dacă stai lângă pădure. Nu vreau să fiu răutăcios, dar tăind pădurea atentăm la mediul înconjurător. Pe perioada de iarnă, întreţinerea termică a unei case de la ţară necesită un camion de lemne a cărui preţ se ridică la suma de 1500 de RON, bani cu care se poate achita tariful de racordare. Această investiţie consider că se poate amortiza în maximum trei ierni.
– Aş dori să transmiteţi un mesaj locuitorilor comunei Şiria.
– Locuitorilor comunei Şiria le transmit Sărbători Fericite şi să fie convinşi că Şiria, o comună atât de mare şi importantă pentru judeţul Arad, nu va rămâne fără gaz. Vom duce la bun sfârşit această investiţie, dar în perioadă de criză nu este uşor să faci eforturi financiare atât de însemnate.

Daniel Albu
Cristina Coleştean

print

Comments are closed.