Primarul Gheorghe Falcă nu scapă nicio ocazie să acuze parlamentarii PSD, Guvernul PSD, miniștrii PSD de tot felul de năzbâtii. „Parlamentarii PSD nu aduc bani la Arad“ e lozinca preferată a primarului Falcă. Numai că același Falcă se contrazice tot mai des în ultimele luni, când iese în public lăudându-se cu fel de fel de investiții, realizate cu bani … guvernamentali. Semn că propaganda primarului e una mincinoasă, iar în realitate, toate marile investiții care se realizează în acest moment în municipiu și județ sunt finanțate din bani guvernamentali sau prin programe coordonate de diverse ministere.

„Îl auzim mereu pe primarul Falcă punând aceeași placă: parlamentarii PSD nu aduc bani la Arad. După care, la o zi, două, o săptămână, îl vedem pe primar lăudându-se cu o investiție guvernamentală în municipiul Arad.

Chiar dacă uriașa propagandă a primarului Falcă, finanțată cu bani publici, încearcă să-i convingă pe arădeni că noi, cei de la PSD, nu facem nimic pentru acest județ, realitatea bate ficțiunea prezentată de cei de la PNL. Iar realitatea arată că toate marile investiții aflate în derulare în municipiu și județ sunt finanțate prin programe coordonate de Guvernul României, condus de un premier PSD, guvern care este susținut în parlament de o majoritate PSD-ALDE.

Zilele trecute, Gheorghe Falcă se lăuda cu reabilitarea Colegiului Economic, o investiție finanțată de Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. În urmă cu trei săptămâni, tot Falcă se lăuda cu reabilitarea Colegiului Elena Ghiba Birta, investiție realizată tot cu fonduri guvernamentale, prin PNDL. Bazinul de înot, un alt motiv de laudă pentru primarul Falcă, se construiește cu bani guvernamentali, alocați prin Compania Națională de Investiții, pasajul de la CET, care este aproape finalizat, se realizează tot cu bani de la guvern, la fel ca și pasajul din Micălaca, unde se află în desfășurare licitația. Peste 640 de milioane de lei au fost alocate din partea Guvernului României, pentru reabilitarea a zeci de școli și grădinițe în județul Arad, pentru asfaltare străzi, extinderea rețelelor de apă și canalizare, pentru iluminat public. Singurele drumuri județene ce vor fi reabilitate de CJA în următorii ani sunt finanțate prin programe coordonate de Ministerul Dezvoltării, fie că vorbim de Programul Operațional Regional, fie că e vorba de Programul Național de Dezvoltare Locală.

După cum se vede, Guvernul României sprijină masiv investițiile din municipiu și județ, contrar minciunilor lansate în spațiul public de un politician mic, lipsi de scrupule, care încearcă să atragă votul cetățenilor prin impostură. Realitatea ne arată că lucrurile stau exact pe dos, față de cum le prezintă primarul Gheorghe Falcă și acoliții lui de la PNL, iar guvernele PSD au alocat sume imense județului Arad, în comparație cu firimiturile primite din partea PDL, partidul care astăzi se ascunde sub sigla liberală, sperând ca lumea să uite de nenorocirile pe care le-au făcut în perioada 2008-2012“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.

print