Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri noapte, că speră ca starea de sănătate a lui Adrian Năstase să se restabilească după ce acesta s-a împuşcat la domiciliul său, afirmând că este o noapte cumplită.
“Sper din tot sufletul ca Adrian Năstase să se restabilească. Sunt alături de familia lui, de apropiaţii lui, le transmit dorinţa mea ca ei să aibă putere să treacă peste aceste momente şi să o facă cu bine”, a declarat, la Antena 3, Crin Antonescu.
El a criticat poziţiile exprimate la unele posturi de televiziune în acest caz.
“Este o noapte groaznică. Pot să spun că din nopţile de 13 – 15 iunie 1990 nu am mai trăit o noapte aşa cumplită. Mă tem că se deschide o pagină nouă şi tare urâtă în viaţa publică din România. Sunt uimit de cât de intensă poate să fie ura şi stupiditatea unor oameni care după 8-10 ani după ce Adrian Năstase a încetat să mai fie la putere îl urăsc canibalic”, a mai spus Antonescu.

print