Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Carmen Dan, a declarat, marţi, că informaţiile privindu-l pe Sebastian Ghiţă au fost furnizate de partea română. “Informaţiile au fost furnizate de partea română. Menţionez că aceste date au fost puse la dispoziţia Poliţiei din Serbia pe 13 aprilie dimineaţa. Prin aceste date am solicitat şi sprijin în vederea localizării. Pe parcursul zilei a existat în continuare un schimb de date şi informaţii care s-a finalizat la ora 23.50 prin depistarea pe o stradă din Belgrad a doi bărbaţi, unul cu acte româneşti, celălalt prezentându-se ca fiind cetăţean sloven. În urma acestei opriri pentru legitimare au fost duşi la secţia de poliţie din Belgrad şi imediat poliţia a demarat procedura pentru identificarea celor doi. Din verificări a reieşit că documentul de ientitate este fals, în sensul că aparţinea unui document expirat deşi cel prezentat era în termen de valabilitate. Dacă Poliţia Română a mulţumit nu înseamnă că am făcut publlic traseul inculpatului ci că poliţia a verificat toate informaţiile obţinute în contextul acţiunilor de localizare”, a declarat Carmen Dan la Digi 24.

mediafax.ro

print