În după amiaza zilei de 28 ianuarie 2018, preoții din cadrul cercului Pastoral-Misionar Vinga, Protopopiatul Arad, condus din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, de către preotul Horia Ștefan, s-au întrunit în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Vinga.

Întrunirea a debutat la ora 16:00, în biserica parohială, prin săvârșirea Vecerniei de către un sobor de zece preoți, sub protia preacuviosului părinte dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, în prezența unui număr însemnat de credinicioși. Din sobor au făcut parte: pr. Horia Ștefan de la Secusigiu, pr. Liviu Suciu, fost paroh, pr. paroh Răzvan Sas de la Vinga, pr. Petrică Ungur de la Felnac, pr. Mihai Blidar de la Sânpetru German, pr. Marius Mateiu de la Munar, pr. Sorin Higioșan de la Zădăreni, pr. Marius Braiț de la Fiscut și  pr. Vlad – Sergiu Sandu de la Firiteaz. La eveniment a participat și domnul Ioan Sorin Negrei, primarul localității Vinga.

După săvârșirea Vecerniei, părintele consilier le-a vorbit celor prezenți despre importanța perioadei Triodului în viața creștinului, precum și despre modul în care trebuie să ne pregătim pentru întâmpinarea celui mai mare praznic al creștinătății, Învierea Domnului.

După aceasta, părintele paroh Răzvan Sas a prezentat referatul cu tema „Unitatea credinței exprimată în Sfânta Liturghie și în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur”, în cadrul căruia a subliniat faptul că unitatea de credință își are principiul în însăși unitatea lui Dumnezeu cel Treimic. De asemenea, părintele referent a insistat asupra ideii conform căreia „credința cea adevărată așezată de Mântuitorul în Biserica Sa este singura putere care ne unește pe toți creștinii.”

După prezentarea referatului, părintele paroh a mulțumit preoților împreună slujitori, precum și tuturor credincioșilor prezenți.

Pr. drd. Vlad – Sergiu Sandu

Parohia Firiteaz

 

print