Ciprian Solomon, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret PMP Arad, împreună cu Alina Naghi, vicepreşedinte şi Ion Cioranu, preşedintele al Organizaţiei Municipale de Tineret, au participat, în perioada 08-10.12.2017, la Sibiu, la şedinţa Colegiului Naţional al Organizaţiei de Tineret a PMP, unde s-au dezbătut numeroase subiecte, cu o importanţă deosebită pentru tineri.

Tema întrunirii a fost „Importanţa implicării tinerilor în viaţa politică”, prezentată de Gabriel Popa, preşedinte OT PMP şi Teodora Brabete, secretar general, care au evidenţiat implicarea tinerilor din România şi diaspora în politică.

„Ordinea de zi a lucrărilor s-a axat pe relaţiile de colaborare a tinerilor PMP cu antreprenorii, studenţii şi nu în ultimul rând cu tinerii din Partidul Unităţii Naţionale din Republica Moldova. Cu această ocazie, tinerii din PMP şi-au exprimat susţinerea totală faţă de amendamentele depuse de parlamentarii PMP la Legea bugetului pentru anul 2018. Am avut deja discuţii cu membrii Organizaţiei Judeţene de Tineret a partidului nostru, unde am discutat despre implicarea noastră, a tuturor tinerilor, în viaţa politică. Totodată, seriozitatea noastră în politică nu poate exista fără concursul seniorilor cărora le cerem o mai mare seriozitate şi conduită morală pe care să o putem urma şi respecta”, a declarat Ciprian Solomon, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret PMP Arad.

print