Dirijor Dorin Frandeş

Solist Vlad Dimulescu

Dirijorul corului Robert Daniel Rădoiaş

Program

Pior Ilici Ceaikovski Concertul nr.1 în si bemol minor pentru pian şi orchestră op.23

Luigi Cherubini Recviemul în do minor pentru cor şi orchestră

În Memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României,  Filarmonica de Stat Arad programează în seara de 14 Decembrie 2017,  la ora 19.00, în Sala Cercului Militar, Recviemul în do minor de Luigi Cherubini, marcând prima zi de doliu național printr-un omagiu muzical, similar acelora aduse de alte mari instituții concertistice ale României.

Seria concertelor memoriale continuă și la Arad, cu un program care preia în mod simbolic unica lucrare ceremonială scrisă în memoria unui rege, Ludovic al XVI-lea al Franței, Recviemul lui Cherubini fiind de altfel recunoscut de-a lungul întregului secol al XIX-lea, ca deținător al monopolului absolut în ceremonialele funebre ale Europei.

Închinat memoriei ultimului monarh al României, prin aportul aparatului mare de scenă al Filarmonicii, orchestra simfonică și corul academic pregătit de Robert Daniel Rădoiaș, concertul din 14 Decembrie păstrează din structura sa inițială Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră în si bemol minor op.23 de Piotr Ilici Ceaikovski, îl are la pupitru pe dirijorul Dorin Frandeș, iar ca solist invitat, pe pianistul Vlad Dimulescu.

 

 

 

print