Dl. Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, înfiinţarea Muzeului Transporturilor Arădene. Acesta va fi amenajat la Ghioroc, în spaţiul unde este păstrată Săgeata Verde.

Noul muzeu va cuprinde exponate din producţia industrială a Aradului, în domeniul transporturilor.

Dl. Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad, a precizat că muzeul realizat în parteneriat cu CTP Arad, va prezenta machetele autoturismelor şi avioanelor fabricate la Arad, tramvaie, vagoane, autoutilitare. „Ne gândim, evident, să expunem şi celebrul autoturism MARTA, reconstruit”, a subliniat Doru Sinaci. Potrivit acestuia, muzeul va fi amenajat până la sfârşitul anului.

print