Președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, a vizitat, miercuri, 21.05.2014, șantierele din localitatea Șiria, unde se execută lucrări de modernizare și extindere a sistemului de apă-canal.
Lucrările sunt finanțate prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, având o valoare de 28 de milioane de lei. În localitățile Șiria și Galșa, canalizarea va fi extinsă cu 42 de kilometri, iar rețeaua de apă cu 29 de kilometri.
„Banii pentru aceste investiții provin din fonduri europene și în acest moment putem spune că Șiria va avea, aproape în integralitate, sistemul de apă și canalizare la nivel european. După cum se află lucrurile în momentul de față, constructorul se află în grafic, iar lucrările vor fi finalizate până în primăvara anului viitor”, a declarat Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad.
„Ne bucurăm că Șiria a fost aleasă în prima etapă a acestui Masterplan, iar lucrările continuă. Pentru ceea ce va mai rămâne de făcut, Șiria va fi cuprinsă în cea de-a doua etapă a Masterplanului, adică 2016- 2018. În acest moment se lucrează la canalizare, la extinderea rețelei de apă, introducerea gazului metan, iar după finalizarea acestor lucrări vom trece la asfaltarea străzilor care necesită acest lucru. În cel mai scurt timp, vom avea o comună bine pusă la punct, la standarde europene, așa cum își dorește fiecare cetățean al comunei”, a declarat Valentin Bot, primarul comunei Șiria.
Cu toate că Șiria dispunea de o stație de epurare realizată prin programul PHARE 2005, odată cu extinderea rețelelor de apă și canalizare au fost demarate lucrări și pentru mărirea stației de epurare.
„De curând au început lucrările pentru amenajarea și construirea stației de epurare de la Șiria. Sperăm ca în perioada imediată, până în toamnă, lucrurile să progreseze foarte mult. Ne dorim ca această investiție, în valoare de 10 milioane de lei, să fie finalizată în cel mai scurt timp, astfel încât, atunci când vom finaliza lucrările de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare în Șiria, să fie gata și stația de epurare”.
„După finalizarea stație de epurare, în această zonă vom realiza lucrări și la drumurile agricole. Am câștigat un proiect pe măsura 1.2.5. prin GAL-ul „Podgroia Miniș Măderat” și astfel vom reabilita drumurile agricole”, a încheiat primarul comunei Șiria, Valentin Bot.
Cristina Coleștean

print