„Muzica dă suflet universului, aripi minţii, zbor imaginaţiei, farmec tinereţii şi viaţă oricui”.
Platon

Fiinţa omenească îşi plimbă existenţa pe portativul vieţii într-o multitudine de ritmuri muzicale. Se naşte pe ritmuri de bucurie, îşi petrece rostul existenţei pe ritmuri de veselie şi supărare şi pleacă pe drumul veşniciei, pe ritmuri funebre. Astfel, muzica devine şoapta divină care dă ondulaţii sufletului şi îl vindecă de oboseala tăcerii. Armoniile muzicii pot face dintr-un suflet răvăşit, o catedrală a fericirii în care vibraţiile sunetelor să aştearnă, într-un ritm prelungit, sentimentul iubirii.
Între creaţiile muzicale, cântecul bisericesc face să se nască în inima credincioşilor, dorul fierbinte de Dumnezeu. Despre acest cântec vorbesc chiar textele Bibliei: „Lumea s-a creat în cântecele îngerilor” (Iov, 38,4), „în cântecele îngerilor s-a întâmpinat naşterea Mântuitorului” (Luca, 2,14). Aceste cântece satisfac dorul sufletului după sfinţenie, aşa cum spunea şi poetul Octavian Goga: „Pierdut ascult troparul tău din strană/Şi tainică şi sfântă-mi pare clipa,/Pare că duhul altei lumi m-atinge,/Căci simt plutind prin fumul de tămâie,/Sfinţenia cântării preacurate”. Slujbele religioase primesc un farmec aparte când comuniunea cu Dumnezeu se face şi prin intermediul corurilor bisericeşti. Documentele vremii vorbesc despre existenţa unui asemenea cor în Protopopiatul Vilagoşului (Şiriei), condus de către protopopul Teodor Popovici, încă din anul 1845.
Preparandia din Arad, înfiinţată în anul 1812, pregătea prin cursuri cu durată de doi ani, dascăli care în timpul şcolii învăţau ca discipline de învăţământ şi „Tipicul bisericesc I-II” şi „Cântarea I-II”. Unul dintre absolvenţii acestei instituţii a fost şi învăţătorul Demetriu Voştinar, originar din Şiria, care din anul 1840 funcţionează în satul său natal ca învăţător la şcoala de lângă biserică. Ioan Slavici în „Lumea prin care am trecut”, ne mărturiseşte despre preocupările învăţătorului său de a înfiinţa o formaţie corală cu copiii ce frecventau şcoala: „Noi, cei de la şcoală, ne adunam serile pentru ca să ne deprindem a cânta-n cor, dimpreună cu aceia dintre flăcăii care fuseseră cântăreţi buni când umblau la şcoală”. Anul înfiinţării corului bisericesc al copiilor este 1850, iar misiunea lui era de a da răspunsuri la slujbele religioase, „la început într-un glas, iar în urmă cu patru voci armonizate”. Şcoala din acea vreme era o şcoală confesională, aparţinea bisericii, iar învăţătorul Demetriu Voştinar era „cântăreţ la strană”. Anunţându-se o vizită canonică a episcopului Procopie Ivacicovici la Şiria, în anul 1856, „Demetriu Voştinar compune pentru primirea episcopului chiar o oraţie. Îl alege pe Ioan Slavici să o rostească”. Tot Ioan Slavici mărturiseşte că acest cor bisericesc al copiilor îşi avea extinsă activitatea, „cântam la înmormântări ori la parastasurile celor ce ne erau într-un fel ori într-altul mai apropiaţi”. Se pare că activitatea lui s-a continuat până în anul 1876, când învăţătorul Demetriu Voştinar trece la cele veşnice.
La data de 01.09.1876, postul de învăţător din Şiria este ocupat de către tânărul absolvent al Preparandiei arădene, Nicolae Ştefu. Acesta mărturiseşte mai târziu în „Tribuna poporului”: „După ce absolvasem Preparandia, cel mai mare dor mă muncea, ca unde voiu fi dascăl să fac şi eu cor de plugari. Am ajuns învăţător în Şiria, unde am şi înfiinţat primul cor de plugari”. De la început, Nicolae Ştefu îşi ia cu seriozitate atât misiunea de dascăl, cât şi dorinţa realizării unui cor al plugarilor în Şiria. După trei luni, îşi vede visul împlinit, realizând un cor mixt care are în repertoriu cântece bisericeşti, cântece naţionale şi folclor românesc. Vestea înfiinţării lui este primită cu mare bucurie de către compozitorul Ciprian Porumbescu, care i-a compus un marş intitulat „Marşul plugarilor din Şiria”. În perioada 1876-1883, activitatea corului mixt care ajunge la 30 de membrii, ia un mare avânt. Cultura muzicală a ţăranilor recrutaţi în cor se dezvoltă, introducându-se cântatul pe note muzicale. Calităţile interpretative fac ca repertoriul să fie mereu îmbogăţit, în anul 1883 Nicolae Ştefu solicitând muzică corală, îi scrie lui G. Dima: „La noi există cor vocal – quartet bărbătesc şi mixt compus din plugari români”. Cele două coruri dau numeroase spectacole în localităţile din jur, ba chiar şi mai îndepărtate, între care menţionăm Galşa, Mâsca, Măderat, Pâncota, Ineu, Macea, Sebiş, Bârzava, Curtici, Lipova, Arad, Oradea. Aceste spectacole sunt semnalate cu cuvinte de laudă în presa vremii „Familia” (Pesta şi Oradea), „Gazeta Transilvaniei” (Braşov), „Tribuna” (Sibiu).
Personalitatea lui Nicolae Ştefu se evidenţiază şi în creaţiile sale personale, prin tipărirea unor piese corale şi a Sfintei Liturghii: „Liturghia Sfântului Ioan Crisostorul, culeasă, aleasă şi întocmită pe baza melodiilor bisericeşti, pentru corul şcolarilor pe două voci, sopran şi alt, de Nicolae Ştefu, învăţător în Arad”, tipărită în anul 1886, la Leipzig.
În toamna anului 1883, Nicolae Ştefu se mută la Cuvin, de unde vine deseori să dirijeze corul şirian. Implicarea sa în mişcarea muzicală bisericească ca organizator de coruri, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, a avut puternice rezonanţe în partea de vest a ţării. Bustul lui Nicolae Ştefu de lângă Muzeul „Ioan Slavici” din Şiria, rămâne un simbol al preţuirii lui pentru trecerea cu mare folos prin această comunitate. Începând cu septembrie 1883 şi până la începutul anului 1884, conducerea corului a fost preluată de către învăţătorul Ioan Bogdan. Un act, semnat de către protoprezbiterul Şiriei de atunci, Georgiu Popovici, atestă că învăţătorul Ioan Vancu, „în anul 1883, în biserică, prin cântările sale şi prin înfiinţarea de cor şi-a câştigat iubirea credincioşilor noştri, şi-a câştigat multă laudă comunei noastre Şiria, atât în şcoală cât şi în afară de şcoală, cu tineretul adult, pe care chiar în detrimentul lui sanitar şi material, l-a instruit spre fala şi lauda şirienilor”. Acest cor era compus din peste 80 de persoane şi participa atât prin răspunsuri liturghice, cât şi prin susţinerea de concerte. Renunţând atât la postul de învăţător, cât şi la cel de conducător al corului, activitatea sa este preluată de către învăţătorul şi dirijorul Alexiu Doboş, care înregistrează o bogată activitate artistică cu formaţia corală. În anul 1899, se vesteşte marea bucurie a venirii ca învăţător la Şiria a lui Nicolae Firu, sub bagheta căruia, la data de 21.02.1899, „corul a cântat întâia oară spre îndestulirea şi bucuria tuturora”. În anul 1900, Nicolae Firu pleacă la Oradea şi activitatea dirijorală este reluată de către Alexiu Doboş până în preajma primului război mondial. În anul 1903, corul mixt condus de către acest dirijor, numără peste 30 de persoane, având un bogat repertoriu de cântece naţionale şi populare româneşti. O trăsătură esenţială a activităţii corului de la înfiinţare şi până în anul 1918, este promovarea prin cânt a ideii independenţei ţării şi a luptei pentru unire. După anul 1918, organizatorul şi dirijorul corului bărbătesc până în anul 1922, este învăţătorul Mihai Pleşu. Mutându-se la Sântana, continuă să activeze încă un an, perioadă în care îl formează ca dirijor pe talentatul ţăran Pavel Petru, tatăl viitorului preot din Şiria, Pavel Mihai.
Între anii 1924-1928, la Şiria ia fiinţă „Reuniunea de lectură şi cântări a meseriaşilor din Şiria”, în cadrul căreia activează corul mixt, condus de către învăţătorul Ioan Tocăniţă, care are în repertoriu piese corale de G. Dima, I. Vidu. După anul 1928, învăţătorul Teodor Bichiceanu preia şi activitatea de dirijor, dar se semnalează o diminuare a vieţii artistice.
La data de 01.09.1930, este transferat la cerere la şcoala de 7 ani Şiria, învăţătorul Traian Chira, care în cei 20 de ani petrecuţi în învăţământul din această localitatea, a dat roade deosebite, atât pe tărâmul educaţiei, cât şi pe cel al culturii. În cadrul şcolii, a organizat un cor de copii pe trei voci egale, care participa regulat la serviciile divine din biserică. Acelaşi cor activa la concursurile corurilor şcolare, luând premiul I, la data de 14.06.1936. Tot sub bagheta neuitatului învăţător Traian Chira, a luat fiinţă, în septembrie 1930, un cor bărbătesc de 75-80 de cântăreţi, numit pe atunci „corul bisericesc”. El a fost auzit pentru prima dată în biserica din Şiria la începutul lui martie 1931, iar prima sa manifestare în public a avut loc a doua zi de Crăciun, la data de 26.12.1932, în Sala Naţională din Şiria. În paralel cu acest cor, învăţătorul Traian Chira reorganizează şi corul mixt, care activează în cadrul bisericii, debutând la data de 13.04.1931. Acest cor se afilează în anul 1932 „Reuniunii de lectură şi cântări a meseriaşilor români din Şiria”, al cărui preşedinte era compozitorul Emil Monţia.
În anul 1933, acest cor devine independent, constituindu-se în „Societatea corală Lyra din Şiria”, care are un repertoriu alcătuit din peste 75 de piese corale.
Corul „Lyra”, în afara numeroaselor şi reputatelor concerte susţinute în Şiria, întreprinde turnee şi participă la concursuri, obţinând premiul I în septembrie 1933 la Chişineu-Criş, premiul III la concursul pe ţară al corurilor şi fanfarelor, care a avut loc la Bucureşti în iunie 1939, şi locul I la concursul de coruri şi dansuri de la Arad din anul 1941. Pasiunea pentru muzică a acestui învăţător s-a remarcat şi prin înfiinţarea la Şcoala din Şiria a unei fanfare a străjerilor, care l-a întâmpinat pe M.S. Regele Carol II, în zilele de 6-7 septembrie 1940. Sunetele acestei fanfare a răsunat acele zile la Breaza, Predeal şi Sfântul Gheorghe. O zi providenţială pentru Şiria a rămas 05.10.2013, când trei intelectuali de seamă, fii ai satului, aşezaţi la Timişoara, prof.univ.dr. Marius Costa, prof.univ.dr. Alexandru Stupariu şi prof. Delia Ponta, au adus cu ei la întâlnirea de 65 de ani de la absolvirea clasei a IV-a, pe urmaşa directorului Traian Chira, educatoarea Sorina Baltă. Momentul prezenţei fiicei învăţătorului şi directorului Traian Chira a reprezentat un simbol al preţuirii acestui mare dascăl, care prin activitatea sa a binecuvântat comunitatea şiriană. Atât în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial, cât şi în perioada suferinţelor pricinuite de război, corul înregistrează o slăbire a activităţii sale. Noul regim care se instalează realizează un mare act de nedreptate, despărţind şcoala de biserică. Învăţătorul Traian Chira este mutat la data de 01.09.1950 la Şcoala de 7 ani din Târnova, iar ceilalţi dascăli primesc ca interdicţie participarea la slujbele bisericeşti şi li se transmite misiunea de a interzice şi elevilor acest lucru.
În şirul ostenitorilor în „Via Domnului” care s-au perindat în Şiria, se află şi preotul Dimitrie Rujan. Acesta, în anul 1934 a fost repartizat la Parohia Ortodoxă din Şiria, unde a activat până în anul 1967, când s-a îmbolnăvit şi s-a pensionat. Având o fire blândă şi ştiind să rabde piedicile ce i se puneau în cale de regimul socialist, conştient de valoarea corului bisericesc, a preluat oarecum activitatea învăţătorului Traian Chira. Colaborarea secretă între preotul Dimitrie Rujan şi învăţătorul Traian Chira, care naveta de la Şiria la Târnova, a continuat să existe, amândoi ştiind că în corul bărbătesc există voci de mare valoare. Remarcându-l pe coristul Crăciunaş Petru, învăţătorul Traian Chira l-a învăţat atât notele muzicale, cât şi descifrarea partiturilor cu ajutorul viorii. Din mărturisirile octogenarului Savu Suciu, în anul 1947 a circulat prin sat o listă pentru rechemarea la repetiţiile corale, atât a bătrânilor corişti, între care amintim pe Voştinar Mihai, Borlea Gheorghe, Voştinar Dumitru, Petru Pavel, cât şi a tinerilor, dintre care a făcut şi dânsul parte la vârsta de 16 ani, luând locul tatălui său. Acest cor cunoştea răspunsurile liturghice, fiind instruit de către învăţătorul Traian Chira, dar îi lipsea dirijorul. Pentru moment, preotul Dimitrie Rujan rezolvă situaţia, încredinţându-i această misiune cântăreţului de biserică Mihai Voştinar, până când conducerea corului este preluată de către Crăciunaş Petru în anul 1950. Repetiţiile se făceau de regulă în sala de lângă biserică, corul ajungând la 40-50 de persoane. Atunci când acestea vizau o singură voce, ele se făceau prin rotaţie la casele coriştilor. Dirijorul Crăciunaş Petru se perfecţionează, folosind la repetiţii armoniu, spre a putea asigura corectitudine fiecărei voci.
Între anii 1953-1954, acest cor bisericesc care şi-a îmbogăţit repertoriul cu o seamă de pricesne învăţate de la părintele Dimitrie Rujan, a ajuns să fie recunoscut în întreaga Episcopie. Existau permanente presiuni pentru dezvoltarea activităţii culturale în cadrul Căminului Cultural, în sensul constituirii de formaţii artistice care să laude noul regim.
Vrednicul şi talentatul profesor Dumitru Popovici organizează un astfel de cor, care cuprinde circa 40 de membrii (30 de ţărani şi 10 cadre didactice), care concertează frecvent pe scena Căminului Cultural. Majoritatea acestor membrii făceau parte din corul bisericesc. Acest cor participă în anul 1953 la cel de-al treilea concurs republican, ocazionat de Festivalul mondial al tineretului şi studenţilor. Din toamna anului 1954, se dezvoltă şi un cor bărbătesc, care va concerta în paralel cu cel mixt în Căminul Cultural din Şiria, şi va participa la diferite concursuri. Corul bărbătesc obţine în anul 1959 locul I, iar cel mixt locul II, în urma concursului formaţiilor artistice de amatori.
Ziarul arădean „Flacăra roşie”, în numărul din 16.04.1961, scrie despre formaţia corală din Şiria că este matură şi bine închegată şi că „şi-a câştigat datorită unei interpretări artistice la un nivel ridicat, dreptul de a participa la cel de-al şaselea concurs al artiştilor amatori”.
În perioada anilor 1962-1966, activitatea corului se maturizează şi mai mult, cresc calităţile sale interpretative, iar repertoriul cunoaşte o varietate tematică îmbogăţită cu cântece patriotice şi din folclorul românesc. În anii 1967-1968, formaţia corală, condusă de către Dumitru Popovici, realizează concerte la Pecica şi Păuliş şi obţine locul de formaţie finalistă (corul bărbătesc), la cel de-al VIII-lea Concurs folcloric republican. Cu acest prilej, ziarul „Drapelul roşu” scria: „Ţăranii din satul lui Slavici s-au dovedit demni păstrători ai tradiţiilor folclorice din podgoria Aradului”. În anul 1969, corul şirian deschide spectacolul primei ediţii a festivalului cultural „Primăvara arădeană”.

Unul dintre momentele cele mai semnificative ale evoluţiei artistice este marcat de anul 1970, când în septembrie, la Suceava, corului bărbătesc i se înmânează trofeul şi diploma de laureat al festivalului coral „Ciprian Porumbescu”. Continuă şirul succeselor obţinute de acest cor de ţărani din Şiria, „Flacăra roşie” precizând că „acest cor de ţărani din Şiria rămâne un model al genului, o expresie nemijlocită a talentului popular”.
În noiembrie 1975, corul bărbătesc participă la Festivalul interjudeţean al formaţiilor corale de amatori „Craiul munţilor”, la Hunedoara, unde i se acordă diploma juriului, diplomă pe care o obţine şi în anul următor.
Timp de 35 de ani, sub dirijarea lui Crăciunaş Petru, în biserica ortodoxă din Şiria răsunau vocile puternice ale acestor corişti. Îmbolnăvindu-se Crăciunaş Petru, dirijarea corului bisericesc bărbătesc este preluată de către Ioan Voştinar, după care de către Mircea Moldovan, în prezent fiind condus de către Mircea Crişan.

Revenirea în satul natal a preotului de înaltă vocaţie, Teodor Poneavă, pe care întreaga comunitate creştin-ortodoxă l-a sărbătorit recent la împlinirea vârstei de 75 de ani, a constituit un moment semnificativ pentru istoria bisericii ortodoxe din Şiria. Îmbinând vocaţia cu dăruirea profesională la cel mai înalt grad, părintele Teodor Poneavă devine după o scurtă perioadă, cunoscut în Episcopia Aradului. Predicile sale evidenţiază tot timpul personalitatea unui om cult, doxat, dornic permanent de acumulări cantitative şi calitative care să îi înalţe personalitatea, înălţare care este de folos nu numai domniei sale, ci şi tuturor şirienilor. Complexitatea construcţiei sale spirituale şi morale şi prietenia cu profesorul Dumitru Popovici, fac ca la data de 02.02.1984, să renască cu un număr de 40 de persoane, corul mixt al bisericii din Şiria.

Abia după anul 1989, acest cor intră în legalitate, profesorul Dumitru Popovici putând să apară în biserică, descătuşat de frica unor repercursiuni dureroase. Au fost reluate repetiţiile, într-o seriozitate şi disciplină exemplară, impuse de personalitatea dirijorului. Acesta nu accepta să aibă în cor doar o colecţie oarecare de voci, de aceea, ideea perfecţionării cântului bisericesc îl îndemna mereu la muncă. A reuşit să insufle membrilor corului aceaşi dorinţă. Ştia să scoată din vioara sa sunete strălucitoare. L-am cunoscut la Târnova, unde, de multe ori interesul artistic, împărtăşirea artei dirijatului, l-au făcut să piardă şi ultimul mijloc de transport spre Şiria. Trecerea neaşteptată a profesorului Dumitru Popovici în lumea celor drepţi, n-a dus la destrămarea corului mixt. Conducerea lui a fost preluată de către Savu Secheşan şi continuată de către inimosul dirijor actual, Ioan Bulc.
Putem afirma că dirijorul Ioan Bulc a reuşit să realizeze o formaţie corală unitară, în care domină climatul de frăţie creştinească, de respect şi preţuire reciprocă.

Activitatea celor două coruri ale bisericii ortodoxe din Şiria se îmbină în prezent cu cea a corului de copii „Arhanghelii”, înfiinţat din iniţiativa părintelui paroh Botezatu Iulian şi doamnei preotese Botezatu Angela.

Prof. Marcel Priescu
Consilier local Şiria

print