Consiliul Judeţean Arad a fost gazda unei întâlniri oficiale între dl Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean şi o delegaţie a oraşului german Rottenburg.

Delegaţia a fost compusă din primarul oraşului Rottenburg, dl Stephan Neher, Eminenţa Sa, Episcopul Gebhard Fürst, Monsignor Dr. Stäps şi rectorul Universităţii de Ştiinţe Aplicate din Rottenburg, prof. dr. dr. h.c. Bastian Kaiser.

Vizita oficialilor din Rottenburg are ca obiectiv dezvoltarea de relații de colaborare la nivel economic și realizarea de contacte între instituțiile culturale și de învățământ din cele două localități.

La întâlnire au mai participat dnaCoralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, dl Aurel Ardelean, prof. univ. dr. rector fondator preşedintele Universităţii, cadre didactice şi aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Arad.

Dna Coralia Cotoraci a evidenţiat parteneriatul pe care Universitatea din Arad l-a încheiat cu Universitatea din Rottenburg. „Am derulat de-a lungul timpului o serie de acţiuni finalizate cu succes, dintre care amintim proiecte Erasmus, cercetări comune. Universitatea de Ştiinţe Aplicate este un partener vechi şi de încredere.

PreşedinteleConsiliuluiJudeţean Arad a afirmatcăîşidoreşteextindereaparteneriatuluidintreceledouăoraşe de la niveluniversitar la niveladministrativ.

“Înmandatul meu îmipropunsăsusțincâtmaimulteinițiative care ducspre o deschidere a județului Arad sprepartenerii din străinătate. Cred căavemfoartemulte de oferitșicăputemcolabora cu oricineesteinteresat de potențialulnostru. Avemnevoie de ideinoi, de oameninoi, cu altecuvinte, ne dorimsă ne integrămcâtmaimultînspiritul a ceeaceînseamnă Europa Unită!” a fostmesajuldluiIustinCionca.

În cadrul vizitei, oficialilor germani le-a fost prezentată expoziţia tematică de machete realizate de arădeanul Ioan Popoviciu, privind istoria şi tradiţia Aradului în domeniul transportului de persoane.

 

print