Irinel Columbeanu se foloseşte de toate tertipurile avocăţeşti, şi nu numai, pentru a nu fi pusă în aplcare hotărârea Tribunalului Bucureşti care a decis ca fetiţa lui şi a lui Moni să fie încredinţată spre creştere mamei.
Irinel nu a lăsat-o pe Monica să îşi vadă fetiţa, apoi a invocat faptul că Irina are rubeolă, pentru a nu o încredinţa mamei spre creştere aşa cum prevede o hotărâre judecătorească, iar astăzi, când Monica urmează să se ducă împreună cu executorul judecătoresc să îşi ia copilul care a fost vaccinat împotriva bolii despre care spune, milionarul a plecat din nou de acasă.
Ajunsă în faţa porţii milionarului, Monica l-a sunat din nou pe soţul său, iar de data asta milionarul a binevoit să îi răspundă. Ştiind că soţia lui se află în faţa porţii casei sale din Izvorani, acolo unde se afla presa în aşteptarea sosirii Monicăi care şi-a anunţat intenţia de a-şi vedea fetiţa, Irinel i-a spus acesteia să înceteze cu “ţigănia” şi să îl anunţe dinainte care sunt intenţiile ei.

Dialogul a fost auzit de toţi cei prezenţi în faţa casei lui Columbeanu, fiindcă soţia acestuia a dat telefonul pe speaker, în momentul dialogului cu Irinel. Aceasta a fost, practic, prima discuţie dintre cei doi, din momentul în care au hotărât să divorţeze.

“Dacă vrei să o vezi sună-mă înainte, dar nu din faţa porţii unde sunt jurnaliştii. Termină cu ţigănia asta! Te rog frumos, te sun eu imediat”, i-a spus Irinel Monicăi prin telefon, din faţa porţii sale.

“Te rog, frumos, sunt foarte îgrijorată, vreau să o văd pe fetiţa mea. Vreau să intru singură în casă, să vorbesc cu Irina, să o văd. Nu sunt singură că este îngrijită aşa cum trebuie”, i-a spus Monica soţului ei care i-a închis telefonul în nas.

print

Comments are closed.