RADET a anunţat vineri că începând cu 15 octombrie va iniţia efectuarea probelor la cald în sistemul centralizat de încălzire, având în vedere scăderea accentuată a temperaturilor exterioare şi prognozele meteorologice pentru municipiul Bucureşti.

Probele vor fi efectuate pe parcursul a trei zile, interval de timp necesar pentru echilibrarea sistemului de distribuţie şi furnizare a energiei termice.

Potrivit unui comunicat de presă al regiei de termoficare, se va trece la furnizarea agentului termic pentru încălzire în regim permanent în funcţie de evoluţia temperaturilor exterioare, dacă timp de 3 zile consecutiv, între orele 18,00-6,00, se înregistrează valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10°C sau mai mici.

Probele de funcţionare la cald a instalaţiilor se vor desfăşura în toate sectoarele din Capitală, excepţie făcând zonele în care acest lucru nu este posibil din motive obiective, precum lucrări de modernizare aflate în desfăşurare.

Asociaţiile de proprietari care nu doresc să beneficieze, în acest moment, de energie termică pentru încălzire au posibilitatea să-şi regleze, să limiteze ori să refuze acest serviciu închizând vanele contoarelor aflate în subsolurile tehnice ale imobilelor.

RADET Bucureşti recomandă ca probele de funcţionare la cald să se efectueze, în vederea evitării, în sezonul rece, a disconfortului ce poate apărea în furnizarea agentului termic pentru încălzire.

Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari sunt obligaţi să verifice pentru ca vanele să fie deschise şi totodată să asigure accesul personalului regiei în vederea constatării funcţionării.

În cazul instituţiilor publice cu caracter social (creşe, grădiniţe, spitale) se poate trece la furnizarea de agent termic pentru încălzire în regim permanent, singura condiţie fiind înregistrarea unei solicitări din partea acestora.

print