Cu ocazia serbării zilelor de naştere a marilor noştri scriitori, respectiv poetul Mihai Eminescu, născut pe 15 ianuarie 1850 şi scriitorul Ioan Slavici, născut în 18 ianuarie 1848, clasele V – VIII a Şcolii Generale „Ioan Slavici” Şiria şi Galşa, au prezentat, în 17 ianuarie a.c, momente literare evidenţiind importanţa celor doi în cadrul literaturii române şi universale. Elevii au dat dovadă de calităţi de buni oratori, implicându-se în această activitate care face parte din cadrul Comisiei metodice a profesorilor Ariei Curriculare – Limbă şi comunicare, Şiria – Galşa.

Clasele VII–VIII Şiria, sub îndrumarea profesorului de limba româna, Macrina Pavel, au punctat momentul Eminescu, cu referire la aspecte biografice, activitatea literară a scriitorului, recitări de poezii, cât şi un fragment din opera Scrisoarea III, sub forma unei scenete.

Clasele V–VI Şiria, îndrumaţi de dna. profesor Mariana Stanciu, au evidenţiat aspectele biografice şi activitatea literară a apreciatului Ioan Slavici.

Clasele V-VIII Galşa au punctat prietenia Mihai Eminescu – Ioan Slavici, sub îndrumarea profesoarei Ifigenia Duma. După acest moment, s-a realizat o scurtă dramatizare printr-un dialog Slavici – Eminescu. Prin compoziţii literare proprii, elevii şi-au arătat aprecierea faţă de marele poet Mihai Eminescu, îndrumaţi fiind, în această privinţă de doamna profesor Leonora Suciu. Totodată, atât elevii claselor V-VIII Şiria, cât şi Galşa, au prezentat felul în care mesajul celor doi scriitori este perceput în limba engleză şi franceză prin traducerea unor texte literare în cele două limbi: Floare albastră, Lacul, Sara pe deal, Luceafărul şi Moara cu noroc – Introducere.

Roxana Trif

print

Comments are closed.