Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a salutat concluziile Consiliului European din 19-20 octombrie, în ceea ce privește promisiunea că până la sfârșitul acestui an cooperarea structurată permanentă (PESCO) va deveni o realitate. Declarația eurodeputatului român a fost făcută în plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, în prezența Președintelui Consiliului, Donald Tusk și a Președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Securitatea și apărarea Uniunii Europene nu sunt doar PESCO, dar PESCO este un element esențial al securității și al apărării de astăzi a Uniunii și un instrument puternic care să ne permită să ajungem la o apărare cu adevărat integrată. Iată de ce, salutăm promisiunea ca până la sfârșitul acestui an, PESCO va deveni o realitate. Până nu demult, logica suveranității naționale era mai importantă decât logica integrării în domeniul apărării, dar în condițiile actuale, UE nu-și mai poate permite această abordare.

Acum că s-au făcut toate eforturile necesare pentru pregătirea cadrului pentru PESCO, este timpul ca statele membre să facă ultimul pas și să notifice disponibilitatea lor de a participa la structura de cooperare permanentă. Nu voi înceta să repet că da, știm bine că unele state membre sunt mai capabile să se dedice PESCO, încă de la început, decât altele. Dar acest lucru nu trebuie să le împiedice și pe celelalte să se alăture de îndată ce sunt pregătite, pe baza acelorași criterii stabilite inițial, ca în toate tipurile de cooperare consolidată.

În acest sens, invit, pe de o parte, parlamentele naționale să dezbată acest subiect referitor la consecințele politicii de securitate și ale PESCO cu obiectivul de a progresa pe calea integrării. Pe de altă parte, vreau să invit și Parlamentul European să-și consolideze parteneriatul și cooperarea cu parlamentele naționale în domeniul apărării și al PESCO.”

Totodată însă, eurodeputatul Victor Boștinaru i-a adresat o întrebare directă Președintelui Consiliului European, Donald Tusk, cu privire la integrarea imediată a României și Bulgariei în spațiul Schengen: „Mai am încă o întrebare pentru domnul Tusk. Când va pune în aplicare Consiliul propunerea Comisiei Europene de a invita România și Bulgaria să adere cât mai rapid la Schengen ca membrii deplini? Acest subiect devine un fel de Cartagina pentru români și bulgari.”  

 

 

 

print