Aula „Ioan Slavici” din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a găzduit, în data de 27.03.2013, lansarea unei noi ediţii a programului Comunităţii Europene „Europa Jurnaliştilor din Amfiteatre”.
La eveniment au participat prof. univ. dr. Anca Hermenean, prorector al UVVG, conf. univ. dr. Marius Grec, decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul UVVG, prof. univ. dr. Vasile Vese, de la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, studenţi, masteranzi şi doctoranzi de la specializările: Comunicare şi Relaţii Publice, Jurnalism, dar şi Relaţiile Internaţionale şi Studiile Europene, Istorie şi Limbile Moderne Aplicate, cadre didactice şi jurnalişti.
Ajuns la cea de-a patra ediţie, concursul „Europa Jurnaliştilor din Amfiteatre” se adresează studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor la facultăţi de jurnalism, comunicare şi relaţii publice. Aceştia sunt invitaţi anual să realizeze materiale de presă pe teme europene de actualitate, în format video, audio, sau pentru canale media online, şi să le înscrie în competiţie până la data de 10 mai 2013.
Cele mai bune proiecte vor fi premiate şi ulterior oferite canalelor audiovizuale centrale, sau locale drept material ilustrativ în emisiuni de profil. În plus, un grup de maxim 12 persoane, format din ocupanţii locurilor I şi II, vor fi invitaţi de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România să participe in luna septembrie 2013 la o vizită de studiu de cinci zile la Bruxelles, pentru o serie de întâlniri cu oficiali ai instituţiilor europene.
Evenimentul de la Universitatea de Vest„Vasile Goldiş” din Arad face parte din campania de promovare a competiţiei, campanie ce cuprinde vizite de prezentare a concursului în toate cele 26 de facultăţi implicate anul acesta în program.
Carmen Praja, de la Departamentul de presă al Comisiei Europene de la Bucureşti, ne-a declarat: „Comisia Europeană a venit la Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” cu ocazia demarării proiectului „Europa Jurnaliştilor din Amfiteatre”. Îi invităm pe studenţi, masteranzi şi doctoranzi să participe la concursul nostru, unde printre premiile acordate se află şi o vizită la instituţiile europene de la Bruxelles, unde vor putea să întâlnească diferite personalităţi ai Uniunii Europene”
Conf. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul UVVG, a subliniat: că evenimentul a fost organizat de Comisia Europeană din România pentru studenţii de la facultăţile din domeniile: ştiinţele comunicării şi jurnalism, dar şi pentru studenţi care studiază discipline conexe, cum ar fi relaţiile internaţionale, studiile europene, dreptul, sau limbile moderne. „La Facultatea noastră funcţionează specializările: Comunicare şi Relaţii Publice, Jurnalism, dar şi Relaţiile Internaţionale şi Studiile Europene, Istorie şi Limbile Moderne Aplicate. Astfel, toţi studenţii de la aceste specializări pot beneficia de pe urma acestui proiect. Este vorba despre realizarea unor materiale de presă, fie individual, fie în grup, care vor fi mai apoi premiate. Premiul cel mai important este o vizită la Bruxelles, unde vor avea loc întâlniri cu oameni politici, care decid destinele de astăzi ale UE. Ne bucurăm că acest proiect s-a lansat, anul acesta, prima dată la noi, la Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Colaborarea noastră cu organizatorii durează de câţiva ani şi sperăm ca studenţii noştri să beneficieze de pe urma acestui proiect”.
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu

print