L-am cunoscut pe Valentin Bot în urmă cu opt ani, adică atunci când în vara lui 2004 candida pentru funcţia de primar al comunei Şiria. Mă aflam împreună cu alţi colegi de la ziarul „Adevărul” într-un periplu prin judeţ pentru a relata despre felul în care decurg alegerile. Am văzut candidaţi crispaţi, emoţionaţi, sau, dimpotrivă, foarte puternic conectaţi la eveniment, încercând în pofida legii să mai convingă în favoarea lor pe nehotărâţi. Unul singur, Valentin Bot din Şiria, se comporta cu totul diferit. Era dezinvolt şi de o naturaleţe cu totul ieşită din comun. A fost şi motivul pentru care l-am abordat la o scurtă discuţie.  Ne-a mărturisit atunci că şi el a făcut campanie electorală, aşa cum se face, a venit cu un program, a făcut propuneri şi desigur doreşte să pună în operă cele gândite pentru Şiria dar dincolo de acestea crede că oamenii îl cunosc suficient de bine, de când era mic, şi ştiu pe cine să aleagă. Aşa că nu au loc emoţiile şi nu contează deloc zbaterile pe ultima sută de metri. Mi-am zis atunci că, iată, Şiria va avea de a doua zi un nou primar. Şi nu m-am înşelat.

Am urmărit însă cu atenţie după aceea ce se întâmplă în comuna pe care o cunoşteam foarte bine, încă din copilărie. Am observat în primul rând ceea ce puteau să vadă toţi aceia care treceau prin bogata aşezare de la poalele Vilagoşului. Străzile s-au înnoit, au apărut mici părculeţe pentru copii, lampadare electrice dădeau efect plăcut vederii pe timp de noapte, clădirile publice au căpătat haină nouă şi multe altele. Nu am scăpat prilejul însă de a intra în  biroul primarului de câte ori trecem prin comună, măcar pentru a-l întreba de sănătate şi atunci când l-am întâlnit am găsit în el acelaşi interlocutor, fără trac şi complexe, dispus la vorbă, amabil şi bucuros de oaspeţi. Omul nu se ascundea de nimic şi spunea lucrurilor pe nume, o adevărată, să spunem aşa, comoară pentru un jurnalist.

Valentin Bot mi-a şi stârnit însă curiozitatea care îmi cerea să aflu mai multe despre un personajul atât de potrivit la locul potrivit, aşa că l-am provocat la o discuţie mai amplă, în care să nu vorbim despre politică şi administraţie ci despre viaţa lui din momentul venirii pe lume şi până astăzi, pentru a descoperi care au fost resorturile ce l-au propulsat dintre atâtea mii de persoane pe el în postura de lider al comunităţii.

Înclinat spre matematică şi activităţi practice

Am aflat astfel că s-a născut în Şiria, în 2 februarie 1967, din părinţii Nicolae şi Maria, tatăl fiind bihorean din Ceica la origine, iar mama ardeleancă de lângă Blaj. Din păcate tatăl, care a avut un rol extrem de important în formarea lui ca om, a decedat în urmă cu 7 ani. „M-am născut într-o zi de sărbătoare religioasă şi mă bucură asta pentru că am impresia că de aici mi se trage norocul în viaţă, dar mai ales trebuie să spun că datorez totul familiei mele care m-a crescut şi educat în spiritul valorilor familiale şi creştineşti”.

Educaţia în familie este extrem de importantă, de aici expresia cu cei 7 ani de acasă, dar în formarea personalităţii individului intervine mai apoi şcoala, care vine să-l înzestreze cu cele necesare pentru a deveni un adult conectat la cerinţele epocii sale. Astfel şi Valentin Bot a urmat şcolile timpului: grădiniţa, la Criminişte, iar şcoala primară tot acolo. Clasele 5-8 le-a făcut la şcoala din centru pentru că „părinţii,  în 1977 au vândut casa şi au venit mai în centru, stăteam chiar vizavi de şcoală. Am fost un elev bun mi-a plăcut să învăţ. Până într-a patra am avut numai medii de 10. Mi-o plăcut matematica, chiar foarte mult, poate şi pentru că aveam o profesoară  foarte bună, doamna Sasu, o profesoară extraordinară, care a fost un adevărat mentor pentru mine. După terminarea şcolii generale, deşi ai mei voiau să mă trimită la liceul militar eu, dându-mi seama despre ce şi cum se face şcoala acolo, am preferat libertatea de la o şcoală civilă, în primul rând pentru că nu îmi place să fiu condus. Prefer să conduc eu chiar dacă sunt maşini! Prin urmare m-am înscris la Liceul industrial numărul 2, care funcţiona pe lângă Strungul. Am terminat clasa a 12-a acolo, după care m-am angajat la Întreprinderea de Orologerie Industrială. Iniţial am vrut să dau examen la Facultatea de mecanică auto, pentru că îmi plăceau maşinile, dar cum facultatea era departe de casă şi eu fiind singur la părinţi şi oarecum mămos şi tătos, ca să spun aşa, am amânat şi m-am angajat la o întreprindere de elită din vremea aceea, cu un colectiv foarte tânăr, care cred că mi-a influenţat şi cariera”. Iată pe scurt, redată chiar de protagonist, cariera şcolară a tânărului Valentin Bot din  Şiria. Poate nimic spectaculos, dar se poate observa înclinaţia spre matematică şi activitatea practică, însă iese în evidenţă legătura foarte strânsă cu familia, valori care se vor face simţite în toată cariera sa.

La scurt timp după terminarea liceului a urmat stagiul militar, pe care l-a efectuat la Oradea, la o unitate de tancuri, adică acolo unde era şi pasiunea civilă, adică în preajma maşinilor şi tehnicii militare. S-a „liberat” din armată în 15 februarie 1987, după care a continuat lucrul la IOI, de unde, aşa cum povesteşte, are cele mai frumoase amintiri: „Am revenit la Orologerie, unde am lucrat vreo două luni ca muncitor, după care  am prins un post de ajutor de maistru iar în continuare, până în  90, am fost şi şef de produs. Am urcat repede pe scara ierarhică, pentru că aveam iniţiativă şi mi s-au recunoscut calităţile de conducător şi priceperea în meserie. Ţin minte că la vremea aceea se făceau în fabrică contoare de impulsuri. Aveam o echipă de vreo 20 persoane pe care o coordonam din toate punctele de vedere. Era un produs foarte bine plătit, dar aveai şi foarte mare responsabilitate. Este adevărat că câştigam bine pentru vremea aceea. Am luat 4500 de lei în mână cu tot cu ore suplimentare.  Dar lucram foarte mult, 12 cu 12, era un produs de valoare, important pentru economia românească. Noaptea eram doar eu cu echipa mea în fabrică”.

Fotbalul şi dansurile, activităţile de timp liber

Dar,  tânărul Valentin Bot nu s-a mulţumit doar să îşi facă treaba pentru care era plătit, ci s-a implicat din proprie iniţiativă şi în activitatea cultural-sportivă. Cei drept că avea antecedente din comuna natală, jucând fotbal la juniori încă dintr-a cincea, apoi la seniori. „Am jucat până în 83 când, revenind la Şiria după o deplasare la Beliu, între Pâncota şi Mâsca s-a defectat camionul cu care am fost transportaţi după care  am plecat, toţi componenţii echipei, pe jos, numai că ne-a prins o ploaie torenţială aşa încât am ajuns acasă muiaţi de tot. Părinţii mei au reacţionat şi au obiectat asupra activităţii fotbalistice aşa încât a trebuit să mă las”. Am amintit acest episod pentru a ne da seama despre legătura puternică cu familia, care a dăinuit până târziu, când Valentin a ajuns un om matur, în stare să ia propriile decizii în ceea ce îl priveşte. Dar, spiritul întreprinzător, imaginaţia şi necesitatea de a fi tot timpul ocupat cu ceva l-au făcut să se apuce de dansuri populare, mai ales că la Şiria exista o formaţie remarcată pe vremea aceea în diversele festivaluri. Cu această formaţie folclorică s-a dus în aprilie 1984 într-un turneu în Franţa. Avea doar 16 ani. Iată aşadar că ceea ce a fost clădit încă din copilărie a dat roade şi mai târziu, iar faptul că a condus formaţia de dansuri de la Strungul a fost doar o continuare şi o valorificare a talentului descoperit atât de devreme.

Munca în gospodărie

Dar, pe vremea aceea, omul gospodar, care trăia la sat, nu  termina lucrul odată cu încheierea celor 8 sau după caz 12 ore din fabrică. La fel şi Valentin Bot a fost nevoit să lucreze şi în propria gospodărie după ce autobuzul de Arad îl ducea acasă. „Deşi părinţii aveau posibilităţi materiale, tata era şofer iar mama lucra la fabrică la Pâncota şi câştigau bine, m-au pus şi pe mine la munca în grădină şi cu animalele. Dădeam de mâncare la porci şi la păsări când ai mei erau la lucru. Nu am fost cocoloşit şi asta mi-a prins bine în viaţă. Dar am şi fost răsplătit pentru că părinţii mi-au încredinţat maşina, o Dacie, s-o conduc pe când încă nu terminasem liceul. Pentru aceasta am fost nevoit să fac şcoala de şoferi, în acest fel satisfăcându-mi înclinaţia pentru condus. În 1994 mi-au cumpărat propria maşină. Mai târziu mi-am completat carnetul de şofer şi cu celelalte grade încât numai pentru avion nu am calificare. Apropo, pentru  mine a conduce e o relaxare”.

Familist convins

Un moment important în viaţa fiecărui individ este acela al întemeierii propriei familii, acela de a lua viaţa în propriile mâini, dincolo de grija în toate cele a părinţilor. Unii o fac mai devreme alţii mai târziu, în funcţie de împrejurări şi mai ales de educaţia primită şi ataşamentul la valorile familiale cultivate în familia în care au crescut. Dar familia înseamnă şi o mare responsabilitate, griji în plus dar şi satisfacţii pe măsură. Valentin Bot nu a ezitat să-şi întemeieze o familie de foarte tânăr şi s-a angajat în noua calitate, de cap de familie, fără nici o ezitare şi fără să se gândească prea mult la eventualele greutăţi.

„În septembrie 87 am  întâlnit-o pe Adriana ce avea să-mi devină nevastă. Lucra la fabrica de mobilă unde s-a angajat imediat  după ce a terminat liceul. În 88, de Paşti am făcut logodna şi în 20 august ne-am căsătorit. Aveam 21 de ani şi nevasta doar 19 ani. Pot să spun că nu îmi pare rău pentru că am dat peste o femeie extraordinară, care mă înţelege foarte bine şi ca primar, pentru că dacă nu te înţelege familia nu poţi fi primar.  Mi-am dorit să am un băiat şi Dumnezeu aşa o rânduit, că în 30 iunie 1990 s-o născut Denis, adică exact cum am planificat, în timp de vară”.

Schimbarea produsă de Revoluţie

Există însă în viaţă şi evenimente istorice de anvergură care schimbă complet cursul vieţii oamenilor în general şi a indivizilor în special dacă aceştia înţeleg sensul mişcării şi au puterea de a se adapta la noile realităţi şi chiar să contribuie la schimbare. Unul dintre aceştia a fost fără îndoială şi cel care avea să devină primar de Şiria, Valentin Bot. Evenimentul la care ne referim noi se numeşte „Revoluţia din Decembrie”, eveniment istoric unic care nu se întâmplă de două ori într-o viaţă de om. După cum bine ne aducem aminte la Arad totul a pornit de la Întreprinderea de Orologerie, acolo unde în jurul orei 8 dimineaţa muncitorii şi-au învins frica şi au ieşit în stradă să-şi strige nemulţumirile şi să provoace schimbarea de regim.

„Am participat şi la Revoluţia din decembrie 1989. Eram cu oamenii care au început Revoluţia. Ne-a fost un pic de teamă pentru că epoca era dură. Eram numai tineri acolo dar aveam infiltraţi securişti pentru că lucram şi pentru comenzi militare. Prima dată au început discuţiile, ne adunam prin toalete, pe coridoare şi dezbăteam evenimentele de la Timişoara. În 21 dimineaţa ne-am hotărât să ieşim, să-i luăm cu noi pe cei de la Strungul, IMAR, Vagoane. Am ieşit şi eu şi am participat la manifestaţia din faţa Primăriei, dar la ora 4 am luat autobuzul spre Şiria. A doua zi am venit din nou la Arad. Când o căzut Ceauşescu eu veneam cu autobuzul de la Arad şi ţin minte că era adunată lumea în faţa librăriei şi dădeau foc la cărţile lui Ceauşescu.

Acasă, la Şiria

După Revoluţie am continuat munca, dar perioada a fost destul de grea, întreprinderea a început să dea înapoi, vremurile erau în schimbare. Aveam şi problemele de acasă. Soţia s-a mutat la Şiria cu lucrul, la CAP, încă în decembrie 89. Trebuia să avem grijă şi de copil aşa că m-am hotărât mă mut  acasă cu serviciul, mai ales că eram puternic legat de familie. Am făcut asta deşi mi s-a oferit un apartament la Arad, cei de la Fabrică nevoind să mă piardă. Lucrurile s-au legat şi în septembrie 90 mi-am dat demisia de la Orologerie şi m-am încadrat ca profesor suplinitor la fosta Casă a Pionierilor. Mă ocupam de activităţi sportive şi de dansuri populare. Aveam 23 de ani. Am stat acolo până în 1995. Atunci s-o schimbat un pic modul de organizare. În această perioadă am avut grijă şi de copil, lucram şi grădina, mă sculam la 5 dimineaţa, udam legumele, şi multe altele.  De la 12 mergem la club, toată ziua era ocupată. Mai ales că în 91 ne-am cumpărat tractor, primul de Şiria. Vă spun cum s-o întâmplat pentru că este interesant de povestit: Tata a primit şi el pământul, îl lucra, aduna recolta dar pentru a transporta porumbul a plătit 3 purcei, de 25 kg fiecare, şi asta l-a nemulţumit tare mult şi cum aveam bani  am mers la Braşov şi am cumpărat un tractor cu un milion, cu comisioane cu tot. Ne-am luat şi remorcă, era în decembrie. Am muncit în continuare şi cu tractorul. Transportam şi cărămidă, făceam bani mulţi atunci. În 94 am reuşit de mi-am  cumpărat maşina mea, o Dacie”.

Munca, cuvântul de ordine

Munca a fost, se pare, cuvântul de ordine în familia Bot după Revoluţie, când mulţi aşteptau să vadă ce se mai întâmplă, îşi cereau mereu alte şi alte „drepturi”. Munca îi aducea însă şi venituri pe măsură. Astfel că în 1995 a cumpărat şi un camion IFA cu remorcă, cu care tânărul Valentin a făcut cărăuşie pentru diverşi clienţi din comună.  „Am muncit mult cu IFA – îşi aminteşte el – dormeam mult, chiar în cabină. Într-o săptămână am dormit doar  cu capul pe volan. Transportam grâu de la Şiria la Alba Iulia. Dar am făcut şi bani buni şi astfel am mai cumpărat un camion. Lucram cu taică-meu împreună. Zicea el: ”Munceşte că eşti tânăr, să te obişnuieşti cu munca că o să-şi prindă bine”.

Dar cu toate că era prins în atâtea activităţi lucrative, la propunerea primarului din acel timp a preluat cu jumătate de normă şi conducerea Căminului cultural, plecând de la Clubul elevilor, în acest fel fiind pline şi zilele de duminică şi de sărbătoare. „Din 15 septembrie, mi-am luat în primire noua misiune. Mi-am făcut ansamblul, am pus la punct căminul cultural. Am luat vase pentru nunţi, cazane etc. Lucram pe jumătate de normă, restul cu camioanele, asta până în 98”

Implicarea în politică

Numai că din nou şi-a spus cuvântul neliniştea aceea interioară care îl îndemna la noi şi noi iniţiative, la noi abordări ale vieţii. Era ca o provocare continuă, care nu îl lăsa până când nu îşi împlinea vocaţia. El a simţit asta ca pe o  chemare şi, deşi îi mergea foarte bine, câştiga mult, a considerat că este cazul să se implice şi în politică, mai ales că şi-a dat seama că lucrând doar pentru el şi familie nu este suficient. Mai era şi comunitatea pe care a ajuns să o cunoască foarte bine din activităţile de la Căminul cultural şi din serviciile pe care le presta cetăţenilor din comună. Cunoştea care sunt necesităţile comunei, şi-a făcut o părere despre ce trebuie făcut, aşa că, după  cum îi era felul, a abordat fără complexe şi activitatea politică.  „În 2000 am zis că este cazul să mă implic şi în politică, eram deja preşedinte la tineretul PD, prin urmare am candidat de consilier şi am reuşit. Dar în 2002 o venit o lege din care reieşea că eram incompatibil şi astfel am renunţat la funcţia de consilier. Mi-o plăcut mai mult la Cămin, că eram mai mult cu oamenii, aveam activităţile mele, conduse de mine. Dar când am văzut că alte localităţi se dezvoltă, aveam 35 de ani în 2002, am considerat că ar trebui să fac un pas mai în faţă, adică să candidez pentru primar lucru pe care l-am şi făcut începând din 2002 când am început munca de lămurire cu oamenii. Am încercat să-mi construiesc un program, iar în 2004 am candidat de primar. Aveam 37 de ani, o vârstă pentru unii poate prea tânără dar am câştigat, mi-am ales o echipă de consilieri la fel de tineri şi am trecut la treabă. Ţin minte că după alegeri am mers acasă, ploua torenţial şi i-am zis soţiei că până acum totul a fost simplu dar acum începe greul, trebuie să fac ce am promis”.

Primarul Valentin Bot

Şi într-adevăr noul primar a trecut la fapte pentru că aşa cum spunea „faptele sunt cele care vorbesc cel mai bine pentru un primar”. A început cu organizarea, a continuat cu planificarea şi apoi a trecut la treaba propriu zisă. Aşa că, deşi la început unii erau neîncrezători, mai apoi au început să aprecieze munca primarului. „Nu se gândeau ei că la tinereţea mea pot să realizez ceva. Şi pe măsură ce realizam ce am promis mi-am câştigat încrederea oamenilor, lucru care m-a făcut să-mi sporească responsabilitatea”. Apoi a urmat firesc şi al doilea mandat câştigat fără probleme, la 2000 voturi diferenţă, în 2008. „Am avut este adevărat şi opoziţie dar nu mă deranjează dacă critica este constructivă, sunt prieten cu toţi. Consider că relaţiile interumane sunt mult mau importante decât diferenţele politice sau ideologice. Noi facem politica satului iar eu vreau să construiesc ceva în comuna aceasta, să las ceva după mine”.

Caracter şi responsabilitate pentru Denis

Despre ce s-a înfăptuit în comună sub conducerea primarului Valentin Bot nu am făcut întrebare, pentru că şirienii cunosc asta foarte bine şi nici nu ne-am interesat despre planurile de viitor pentru că acest subiect va face, sunt sigur, subiectul campaniei electorale pentru că el va candida şi pentru mandatul 2012-2116, deşi a primit o ofertă de a candida pentru Parlamentul României. Şi de data aceasta a refuzat să părăsească familia şi comuna natală, chiar dacă tentaţia urcării în ierarhia socială pentru alţii ar fi fost de nerefuzat. Ne-a mai interesat însă ceva, pentru că l-am descoperit atât de ataşat de familie,  primind, cei drept, mult de la părinţii care l-au crescut şi educat, l-am întrebat prin urmare cum a procedat el cu Denis, copilul său, care sunt valorile pe care i le-a cultivat. „Copilul este, zic eu, bine educat în primul rând a luat ce a văzut în familie. Familie este esenţială, copilul copiază din familie, trebuie să-l implici, să-i dai de lucru şi încredere. Încă  în clasa a 11-a i-am dat responsabilitate, i-am luat Logan, mergea cu maşina la şcoală. O terminat Liceul Moise Nicoară, şi s-a dus la drept, la Bucureşti. Acuma este în anul trei. La fără taxă. Şi-o vândut Loganul şi-o cumpărat altă maşină, cu bani de la bunici şi de la mine, hotărând singur.  Îi place şi lui să se implice, să hotărască în ceea ce îl priveşte şi eu încurajez spiritul lui de independenţă, cultivându-i în acelaşi timp sentimentul de responsabilitate. Pentru a reuşi în viaţă trebuie să ai caracter şi responsabilitate Şi acestea sunt calităţile pe care am încercat să le transmit fiului meu. Şi trebuie să se mai reţină ceva: În viaţă înveţi tot timpul de la cei din jurul tău dar şi din succese şi din eşecuri. De asemenea şcoala nu se termină niciodată. Eu, de exemplu, în 2007 am terminat horticultura, deşi nu aş putea spune că îmi era absolut necesară”.

Am dorit să aflăm de la domnul primar care îi sunt hobby-urile, cum îşi petrece timpul liber, ce plăceri deosebit îşi satisface atunci când are chef, dar nu am aflat nimic deosebit. Pentru că este normal să îi placă muzica populară, având în vedere antecedentele, să discute cu prietenii, să meargă la biserică etc. Cum se exprima el „un primar nu se poate da în spectacol, el trebuie să fie până la urmă un exemplu în toate, dar nici nu trebuie să epateze prin calităţile sale, adică este obligat să rămână cu picioarele pe pământ! Într-adevăr am văzut şi noi, în toată această desfăşurare a vieţii sale, un fir călăuzitor, format aş zice, precum culorile din firul de mărţişor, din două esenţiale calităţi: Una se referă la respectul şi devotamentul acordat familiei şi cealaltă este munca desfăşurată cu perseverenţă şi abnegaţie. Cu un amendament însă. Fiecare trebuie să-şi pună în valoare calităţile moştenite şi cele dobândite. Primarul de Şiria Valentin Bot, sunt sigur, şi-a valorificat calităţile pentru că şi le-a cunoscut şi a mizat pe ele. Din nou trebuie să recunoaştem, ca la început, că Şiria nu poate avea alt primar pentru că l-a găsit în 2004 şi nici nu este benefică schimbarea prea deasă a ”domnilor” !

Ioan Tuleu

print