Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, având ca obiect atribuţiile poliţiei locale în acest domeniu, a fost adoptată tacit de către Senat.

Poliţiştilor locali li se recunosc astfel drepturile şi atribuţiile prevăzute în statutul lor conform legii, prin aceste modificări urmărindu-se corelarea prevederilor OUG 195/2002 cu cele ale Legii nr.155/2010 a Poliţiei Locale. Poliţiştii locali vor putea să îndrume, supravegheze şi controleze respectarea normelor de circulaţie pe drumurile publice şi să ia măsuri, dacă se constată încălcări ale legii. Dirijarea traficului, legitimarea şi, dacă e cazul, amendarea şoferilor şi aplicarea contravenţiilor se numără printre noile atribuţii ale poliţiei locale.

Practic, aceste modificări şi completări vin să clarifice reglementările existente, care generau aplicări interpretabile ale legii, cu decizii anulate ulterior în instanţă.

Proiectul de lege va intra acum pentru dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional şi, în calitate de iniţiator, voi susţine aprobarea sa pe parcursul procedurii parlamentare.

print