Actriţa şi regizoarea americană Jodie Foster a vorbit prima oară în public, duminică seară, la gala Golden Globes, despre faptul că este lesbiană şi i-a adus un omagiu fostei sale partenere într-un discurs emoţionant, dar destul de confuz.

Jodie Foster, 50 de ani, a fost recompensată de Asociaţia presei străine de la Hollywood (HFPA) pentru întreaga carieră, relatează AFP. La jumătatea discursului, actriţa a spus: ‘Simt nevoia urgentă să spun ceea ce nu am putut spune niciodată public şi de aceea sunt puţin nervoasă…O voi spune puternic şi cu mândrie, OK? Voi avea nevoie de susţinerea voastră…Sunt…Sunt singură. Glumesc. De fapt nu glumesc, dar aproape…Nu este un discurs de recunoaştere a sexualităţii mele fiindcă am recunoscut acest lucru acum o mie de ani, în Epoca de Piatră…’.
Ea a adus apoi un omagiu fostei sale partenere, prezente la ceremonie alături de cei doi copii ai lor: ‘Nu aş fi putut veni aici fără să-i mulţumesc uneia din cele mai mari iubiri ale vieţii mele: celălalt părinte al copiilor, fostă parteneră iubitoare şi suflet soră, confesor, partener de schi, sfătuitor, iubita mea parteneră timp de 20 de ani, Cydney Bernard. Mulţumesc, Cyd. Sunt foarte mândră de familia noastră modernă, de minunaţii noştri copii, Charlie şi Kit, pentru care trăiesc şi respir’.

Jodie Foster, care a jucat la 13 ani, în 1976, în ‘Taxi Driver’ de Martin Scorsese, a început să joace în filme la 10 ani, iar filmografia ei cuprinde circa 50 de pelicule, în care a jucat sau pe care le-a regizat. Ea a câştigat premiul Oscar pentru Cea mai bună actriţă de două ori, pentru rolurile din ‘The Accused’ (1988) şi ‘Tăcerea mieilor’ (1991).

print