Marți 18 octombrie 2016, Biserica ortodoxă din Turnu, Protopopiatul Arad, Arhiepiscopia Aradului, a îmbrăcat haine de  sărbătoare cu ocazia cinstirii ocrotitorului acestui sfânt locaș, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Cu ocazia acestui prilej, dimineața preotul paroh Marius Stratulat împreună cu ceilalți preoți din Cercul misionar-pastoral Pecica, au săvârșit sfânta și dumnezeiasca Liturghie, prilej de comuniune euharistică a credincioșilor, care s-au pregătit pentru acesta, prin post  și mai apoi prin taina spovedaniei.

      Sărbatoarea de Hram a continuat cu slujba vecerniei, la care a luat parte un sobor de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei Seviciu. În cadrul slujbei s-au binecuvântat și lucrările de înfrumusețare exterioară ce s-au realizat la biserica parohială. Înaltpreasfințitul  a rostit cu ardentă fervoare un emoționant cuvânt de învățătură, în care a evidențiat importanța Sfântului Apostol Luca în istoria creștinismului, dar și în viața fiecăruia dintre noi, reliefând totodată și importanța Evangheliei sale, în devenirea duhovnicească a fiecăruia.

           S-a ieșit apoi în procesiune în jurul Bisericii, s-au rostit ecteniile speciale pentru întreaga comunitate și s-a sfințit Troița de la intrarea în Biserică. La final s-a săvârșit slujba de sfințire a cozonacului, adus de nașii din acest an ai bisericii,  ca semn al dragostei creștine, din partea lor. După toate acestea, pr. Marius Stratulat a mulțumit tuturor, Înaltpreasfințitului, invitați, preoți, credincioșilor și tuturor care s-au implicat activ în buna desfășurare a sărbătorii hramului. Totul s-a încheiat cu o agapă creștinească, oferită tuturor credincioșilor prin grija nașilor bisericii și cu spectacolul susținut de diferite formații de dansuri populare.

                                                         Pr. Liviu Iștoc

print