Într-o superbă după amaiză de toamnă, am avut deosebita plăcere să trecem pragul casei domnului Lihor Dorin, un pictor şirian de valoare. Gazdă primitoare, ne-a invitat în atelierul lui şi ne-a prezentat bucuros lucrările sale, povestindu-ne puţin din viaţa sa.

De mic copil a fost atras de pictură,  a început în clasa întâi sub oblăduirea domnului învăţător şi pictor în acelaşi timp, domnul Chevereşan, care l-a îndrumat deschizându-i noi orizonturi, inoculâdu-i dragostea pentru artă. Astfel a devenit un fidel client al librăriei din Şiria, prima lucrare fiind o replică a unei lucrări a unui cunoscut pictor al vremii reprezentand două ţărănci care veneau de la câmp, lucrare  în alb şi negru. Văzând în tanărul elev un potenţial om de valoare, după cum s-a şi dovedit, pictorul Chevereşan i-a corectat lucrarea îndrumîndu-l spre viitoarea carieră.

A studiat în Şiria, a oscilat între sport şi artă deoarece fiind polivalent, era şi un bun sportiv. A fost campion la săritura cu prăjina, a obţinut mai multe medalii la acest sport: în 1970 a obţinut locul II la naţionalele de la Oradea. Deşi era un bun sportiv a învins dragostea pentru pictură.

După ce a satisfăcut stagiu militar, la vârsta de 20 de ani şi-a convins tatăl că doreşte să urmeze acest drum al culturii, aşa că a fost trimis la Bucureşti la bunul prieten, fostul coleg de bancă al tatălui său, renumitul pictor român Constantin Dipşe, care i-a devenit părinte spiritual.

A urmat o lungă perioadă de studiu pe lângă maestrul Dipşe, cunoscând o serie de oameni de valoare ai vremii, prieteni ai pictorului, oameni a căror contribuţie a fost majoră pentru cultura românescă. Dintre aceştia, maestrul aminteşte cu drag câteva personalităţi care i-au marcat existenţa, spuma culturii şi artei româneşti: Ana Lupşa, Brudaşcu Corneliu renumit pictor clujean, Mircea Spătaru unul dintre cei mai mari sculptori ai ţării, care de curând nu se mai află printre noi şi mulţi alţi oameni de valoare, apropiaţi ai maestrului Dipşe.

Astfel, cu un bagaj vast de cunoştinţe, s-a format omul de artă care este pictorul Lihor de astăzi, un om modest, jovial, creatorul unor superbe lucrări. Unele dintre ele au fost cuprinse în enciclopedii franceze de artă, alături de multe alte lucrări valoroase din lume numărându-se şi lucrările dumnealui.

L-am întrebat care e satisfacţia sa maximă. Ne-a răspuns modest că e noaptea în jurul orei patru, când a finalizat o pictură şi o poate admira fiind mulţumit de creaţia sa. E un om critic, destul de dur cu el însuşi, din câte am observat noi. Doreşte în permanenţă să-şi îmbunătăţească opera, studiază marii pictori ai lumii, doreşte tot mai mult de la el, iar apogeul e în momentul când reuşeşte să obţină ce şi-a propus.

Cu modestie ne-a arătat o parte dintre lucrările existente în laborator, dar şi numeroase albume şi enciclopedii .

Lucrările sale sunt complexe, explozie de culoare şi lumină, peisaje calde şi multe flori, viu colorate, simbol al dragostei pictorului pentru natură, pentru viaţă şi tot ce e frumos. Unele lucrări sunt abstracte, dar şi aici paleta coloristică este bogată captându-ne atenţia într-un mod plăcut. Am vazut multe portrete, foarte multe reprezentându-l pe tatăl său, două fiind cuprinse şi în enciclopediile franceze amintite.

Pictorul nu ne spune multe despre sine, mai multe ne spun lucrările din jurul nostru, putând citi sentimentele, ambiţiile, trăirile acestuia şi mulţumirile lui, acestea reflectând ca şi o oglindă sufletul omului.

Plecăm plăcut surprinşi şi mândrii de oamenii din aceste locuri care ne ridică mult din punct de vedere cultural în ţară, dar şi în străinătate.

Eugenia David

print

Comments are closed.