Comisia pentru Cultură şi Educaţie a Parlamentului European a adoptat marţi, 19 iunie, proiectul de aviz privind Instrumentul European de Vecinătate, elaborat de europarlamentarul Iosif Matula. Acesta a fost adoptat cu majoritate de voturi.
Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat reprezintă pârghia financiară a politicii europene de vecinătate şi se adresează ţărilor partenere din sud şi din est, printre care se află Moldova şi Ucraina, dar şi Rusiei, în calitate de partener strategic. Prin intermediul instrumentului se oferă cofinanţare procesului de întărire a guvernanţei, dar şi dezvoltării economice şi sociale. Tot prin intermediul acestuia este susținută cooperarea transfrontalieră şi integrarea graduală a statelor beneficiare în Uniunea Europeană.
Europarlamentarul Iosif Matula a propus o abordare diferită cu privire la vecinătate, proces aflat în plină evoluţie. Fondurile disponibile se ridică la suma de 18 miliarde euro pentru perioada 2014-2020, o parte provenind din cadrul programului destinat educaţiei, Erasmus pentru toţi. Semnificativ este faptul că fodurile pot fi accesate pe baza criteriului meritocraţiei, potrivit căruia ţările în care reformele democratice avansează vor avea la dispoziţie sume mai mari.
Cât priveşte fondurile destinate cooperării în domeniul educaţional, Iosif Matula insistă ca acestea să fie menţinute, chiar în cazul în care legăturile politice dintre UE şi ţările partenere suferă modificări negative. „Este vitală menţinerea legăturii cu societatea civilă, mai ales cu tinerii din ţările partenere, fie că vorbim de dimensiunea estică sau de cea sudică. Diplomaţia culturală poate juca un rol cheie în schimbarea mentalităţii în ţările unde procesul democratic trebuie perfecţionat, iar contactul pe care tinerii din aceste ţări îl au cu tinerii din statele membre UE poate duce la schimbări importante în ţările de unde provin aceştia. România deţine printre cele mai lungi frontiere externe ale Uniunii Europene, iar între statele care nu sunt membre, două – Ucraina şi Moldova – se regăsesc între ţările care pot beneficia de Instrumentul European de Vecinătate. Indiferent de viitorii paşi ai procesului de extindere, relaţiile cu ţări precum Ucraina sau Moldova trebuie întărite, iar sprijinul Uniunii Europene trebuie să fie concret, în special în domenii precum consolidarea democrației sau în educaţie şi cultură”, susţine europarlamentarul român. Iosif Matula a susţinut şi introducerea culturii şi educaţiei între obiectivele Instrumentului de Vecinătate, propunere care a întrunit sprijinul unanim al colegilor din comisie. Textul adoptat de către Comisia pentru Cultură şi Educaţie va fi înaintat Comisiei pentru Relaţii Externe, competentă în fond pe acest dosar, urmând să intre la vot în şedinţă plenară în toamna acestui an.

Comisia pentru Cultură şi Educaţie a Parlamentului European a adoptat marţi, 19 iunie, proiectul de aviz privind Instrumentul European de Vecinătate, elaborat de europarlamentarul Iosif Matula. Acesta a fost adoptat cu majoritate de voturi. Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat reprezintă pârghia financiară a politicii europene de vecinătate şi se adresează ţărilor partenere din sud şi din est, printre care se află Moldova şi Ucraina, dar şi Rusiei, în calitate de partener strategic. Prin intermediul instrumentului se oferă cofinanţare procesului de întărire a guvernanţei, dar şi dezvoltării economice şi sociale. Tot prin intermediul acestuia este susținută cooperarea transfrontalieră şi integrarea graduală a statelor beneficiare în Uniunea Europeană. Europarlamentarul Iosif Matula a propus o abordare diferită cu privire la vecinătate, proces aflat în plină evoluţie. Fondurile disponibile se ridică la suma de 18 miliarde euro pentru perioada 2014-2020, o parte provenind din cadrul programului destinat educaţiei, Erasmus pentru toţi. Semnificativ este faptul că fodurile pot fi accesate pe baza criteriului meritocraţiei, potrivit căruia ţările în care reformele democratice avansează vor avea la dispoziţie sume mai mari. Cât priveşte fondurile destinate cooperării în domeniul educaţional, Iosif Matula insistă ca acestea să fie menţinute, chiar în cazul în care legăturile politice dintre UE şi ţările partenere suferă modificări negative. „Este vitală menţinerea legăturii cu societatea civilă, mai ales cu tinerii din ţările partenere, fie că vorbim de dimensiunea estică sau de cea sudică. Diplomaţia culturală poate juca un rol cheie în schimbarea mentalităţii în ţările unde procesul democratic trebuie perfecţionat, iar contactul pe care tinerii din aceste ţări îl au cu tinerii din statele membre UE poate duce la schimbări importante în ţările de unde provin aceştia. România deţine printre cele mai lungi frontiere externe ale Uniunii Europene, iar între statele care nu sunt membre, două – Ucraina şi Moldova – se regăsesc între ţările care pot beneficia de Instrumentul European de Vecinătate. Indiferent de viitorii paşi ai procesului de extindere, relaţiile cu ţări precum Ucraina sau Moldova trebuie întărite, iar sprijinul Uniunii Europene trebuie să fie concret, în special în domenii precum consolidarea democrației sau în educaţie şi cultură”, susţine europarlamentarul român. Iosif Matula a susţinut şi introducerea culturii şi educaţiei între obiectivele Instrumentului de Vecinătate, propunere care a întrunit sprijinul unanim al colegilor din comisie. Textul adoptat de către Comisia pentru Cultură şi Educaţie va fi înaintat Comisiei pentru Relaţii Externe, competentă în fond pe acest dosar, urmând să intre la vot în şedinţă plenară în toamna acestui an.

print