Vă invit cu drag să participaţi la lansarea cărţii mele, „Dialoguri Deschise“, apărută recent la prestigioasa editură arădeană MIRADOR, lansare care se va întâmpla vineri, 16 decembrie 2016, la orele 16,00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad – Sala Studio.

Cartea şi autorul ei vor fi prezentaţi de scriitorii Vasile Dan, Doru Sinaci şi Ioan Matiuţ. Cantautorul folk Daniel Julean va pigmenta cu muzică această întâmplare culturală de excepţie.

Dacă socotiţi ca interesantă această manifestare, vă rog să inseraţi în spaţiul organului dvs. de presă acest eveniment, eu cunoscând în mod direct şi nemijlocit importanţa presei în promovarea acestui tip de acţiuni.

Cartea „Dialoguri Deschise“ cuprinde convorbiri culturale cu 60 de personalităţi arădene.

Fapt absolut indiscutabil, Aradul este un centru cultural de excepţie, de nivel naţional şi internaţional, în care personalităţi din diferite sfere ale culturii se pot forma, educa şi îşi pot crea sau exercita munca, talentele, desăvârşindu-se şi bucurându-şi semenii prin arta şi cultura lor.

În condiţiile în care mercantilul cucereşte şi acaparează din ce în ce mai multe conştiinţe şi biografii, în care banul, cardul şi contul în bancă sunt motive şi mijloace de evaluare bolnavă a unei societăţi betege, arta, cultura, cunoaşterea au rămas puţinele lucruri curate, luminoase şi perene în societatea actuală, inclusiv în cea arădeană.

Dacă banul, ca simbol al mercantilului, este Ochiul Dracului, atunci cultura, valoarea ei este Ochiul lui Dumnezeu.

Oraşul Arad are bucuria şi mândria de a avea printre cetăţenii săi oameni de o mare valoare spirituală, artişti, scriitori, profesori, istorici, arhitecţi, sportivi, oameni de cultură, care nu de puţine ori sunt marginalizaţi de politicieni şi de diverşi şefi pe criteriul: „Ce să fac cu ei, ăştia nu produc bani, nu, nu sunt profitabili! Ăştia mai mult consumă, nu aduc profit! Mi-e milă de ei, bieţii artişti, bieţii scriitori!“.

Ciclul de interviuri (ajuns carte) gândit sub genericul Dialoguri Deschise s-a născut din dorinţa de a scormoni înlăuntrul celor mai valoroase personalităţi din zona culturii arădene, de a le cunoaşte intimităţile, problemele, visurile, şi s-a publicat în ziarul Glasul Aradului pe parcursul a doi ani: 2014 şi 2015.

Petre Don

print