Iubirea este o formă de comuniune şi de intimitate”. Emil Cioran

Fiind probabil cel mai longeviv sentiment întâlnit pe planetă, iubirea aduce şi astăzi culoare vieţii, argument existenţei, motiv de speranţă. E uşor de remarcat în viaţa oamenilor influenţele pe care, invizibil şi în tăcere, le resimt sau sunt sesizate de alţii. De mii de ani pentru iubire se moare, de milenii oamenii trăiesc pentru iubire. Şi fără să vrei te întrebi: iubirea e sursă de viaţă sau mireasmă amară? Nu este un secret, deoarece trăim într-un secol fără secrete, că frumuseţea nunţilor cu alai, a miresei cu rochie aleasă, a mirelui cu privire atentă, este adesea ştirbită de negrul funebru al unei iubiri încheiate, de lacrimile celor rămaşi să citească un bilet de adio. Şi din nou te  frămânţi întrebând: iubirea… aşa e iubirea? Răspunsul nu poate fi dovedit pe hârtie deoarece el trece prin raţiune şi suflet, prin ideal şi pragmatic, prin nostalgie sau vis.

Un secol ciudat

Trăim într-un secol ciudat şi rapid. Ciudăţenia constă de multe ori chiar în rapiditatea lui. Deşi nu ne este uşor să recunoaştem, iuţimea lui nu este vizibilă doar în indicatoarele din bordul maşinii, în timpul record de traversare al oceanului, în imediatul transfer al informaţiei. Rapiditatea a pătruns în maturizarea oamenilor sau cel puţin în manifestarea unor expresii ale maturizării. Acesta este motivul pentru care mergând pe stradă, întâlneşti adolescenţi cărora vârsta nu le-a furnizat încă sistemul periodic al elementelor, manifestându-şi iubirea în stil publicitar. Nu este de mirare că în țara noastră „în 2005 s-au înregistrat 28.536 de naşteri la adolescentele între 15-19 ani; 527 dintre acestea au aparţinut unor mame sub 15 ani”.  Fiecare colţ de stradă, trotuar, staţie de tramvai au devenit un loc al iubirii, al exprimării ei, al desacralizării ei. Zilnic suntem bombardaţi cu informaţii. Din nefericire, o parte însemnată dintre acestea nu ne parvin ca rezultat al căutărilor noastre, ci ca efect al unor programe publicitare foarte costisitoare şi bine puse la punct. Conform statisticilor „numărul de utilizatori de internet la nivel mondial înregistrează o creştere rapidă – de la 182 de milioane acum 10 ani la 1,5 miliarde de utilizatori de internet la nivel mondial la începutul anului 2009”. Suntem din ce în ce mai mult conduşi de ceea ce vedem, şi ceea ce vedem se transformă încet dar sigur în reper. Potrivit unui studiu din 2007 al unei echipe de cercetători de la Universitatea din Alberta, „90% dintre băieţi si 70% dintre fetele cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani au avut acces cel puţin o dată la imagini cu conţinut sexual explicit”. Este interesant de remarcat cum manifestările acestea tăcute dar frivole ale iubirii,  se transformă în spoturi publicitare gratis vândute. Gratis pentru că nu costă bani, vândute deoarece de multe ori preţul lor este tocmai nefericirea celor implicaţi. Că iubirea a devenit publicitate este uşor demonstrabil prin permanenta cerere şi ofertă. Aici nu există criză. Oare?

O criză a valorilor

Dacă în urmă cu un număr nu foarte însemnat de ani întrebai un tânăr: „Care este motivul şi scopul relaţiei de prietenie în care eşti implicat?”, probabil cu obrazul roşind a curăţie, ţi-ar fi răspuns timid dar hotărât: „Căsătoria”. Era probabil nepotrivit să adresezi o asemenea întrebare deoarece orice iniţiativă de felul acesta avea acelaşi frumos deznodământ. Nu vreau să spun că atunci nu existau excepţii, ci că astăzi se pare că excepţiile de atunci au devenit regulă. Aceeaşi întrebare adresată astăzi ar primi probabil următorul răspuns: “aşa face toată lumea, toţi colegii mei au prieten/ă, ca să ne simţim bine, etc.”. Răspunsurile acestea nu denotă doar o înţelegere superficială a vieţii, dar scot la iveală și o periculoasă expunere a generaţiei foarte tinere în faţa unor ispite cărora nu le pot oferi singuri rezistenţă.

Ce e de făcut?

Dacă eşti tânăr şi simţi că te atrage colţul de stradă sau bloc, că eterna imagine a îmbrăţişărilor în văzul tuturor îţi face cu ochiul, că publicitatea e meserie la modă, îţi ofer un mic ajutor ca tu să îl dai mai departe. Nu mă pricep foarte bine la asta, dar, din ce mi-au spus alţii ai nevoie de câteva lucruri.

În primul rând îţi este necesară o pereche de pantofi sport foarte buni, de firmă. Nu pentru că fără ei partenerul tău te-ar alunga considerându-te demodat (deşi de multe ori se întâmplă şi aşa), ci tocmai din motivul opus. Cunoaştem foarte bine din Sfânta Scriptură istoria frumoasă și tristă a lui Iosif. Ieri fiul iubit al tatălui său, astăzi rob în casa lui Potifar, mâine aproape stăpân în aceeaşi casă, Iosif trece prin toate stările sufleteşti pe care le încearcă un tânăr reprezentativ al zilelor sale (Genesa 39: 3-6). În viaţa lui Iosif apare însă un moment pe care mulţi tineri ai zilelor noastre îl caută de multe ori cu succes (Genesa 39: 11-12). Este interesantă reacţia pe care acesta o are în faţa ademenitoarei ispite: „El i-a lăsat haina în mână şi a fugit afara din casă” (Genesa 39:12). Dacă simţi că ispita e prea puternică, alege drumul lui Iosif. E mult mai profitabil decât calea aleasă de Eva (Genesa 3:6). Pune-ţi în picioare încălţămintea de firmă şi fugi.

Poate însă îţi dai seama că nu ai folosit pantofii salvatori atunci când era timpul lor. Îţi recomand un al doilea posibil ajutor. Ai nevoie de o praştie cu rază lungă de acţiune. Israeliţii stau faţă în faţă cu armata filistenilor. Previziunile sunt sumbre dintr-un motiv bine întemeiat, Goliat ( 1 Samuel 17:23-24). În contextul acesta în care tot poporul fuge din faţa inamicului (primul pas spre înfrângere), apare David, „un copil cu părul bălai și cu fața frumoasă”. Ceea ce îmi place în mod special la tânărul acesta se concretizează în două elemente. În primul rând el este hotărât să lupte şi în al doilea rând el este hotărât să nu lupte singur (1 Samuel 27:42). Sunt exact cele două ingrediente de care orice tânăr are nevoie nu doar pentru a lupta ci şi pentru a câştiga războiul. Aşa că dacă în fiecare staţie de tramvai sau metrou vezi fiii lui Israel supuşi sau gata să cedeze sub dimensiunile impunătoare ale marelui Goliat, nu te descuraja, ci imită modelul lui David care: „şi-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră şi a aruncat-o cu praştia; aceasta a lovit pe filistean în frunte, şi piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu faţa la pământ”. (1 Samuel 17:49).

Nu este încă prea târziu

Deşi lumea cu reperele ei cunoaşte o continua transformare, dorinţa lui Dumnezeu pentru noi tinerii acestui mileniu grăbit este aceeaşi, neschimbată de la facerea lumii: „Fiii noştri sunt ca nişte odrasle, care cresc în tinereţea lor; fetele noastre ca nişte stâlpi săpaţi frumos, care fac podoaba caselor împărăteşti”. (Psalmii 144:12). Să nu uităm că iubirea este un dar frumos la vremea lui. Ce neplăcute sunt intervenţiile care strică frumuseţea surprizelor pe care le pregătim adesea. Ce dureros este că noi suntem aceia care stricăm prin modul în care ne trăim viaţa, surpriza cea mai frumoasă pe care Dumnezeu ne-o pregăteşte. Dacă te frământă cele scrise mai sus, nu este încă prea târziu. Pune-ţi încălţările în picioare, praştia după umăr şi nu uita că iubirea nu e o vrajă care se trăieşte pe stradă.

Claudiu Gâşman

Pastor, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, Șiria

print