Casa Universitarilor și Studenților din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” a găzduit, zilele trecute, lansarea de carte cu titlul „Bandele de Stradă”, în prezenţa autorului italian Luca Vincenti. La manifestarea de o mare valoare și eleganță intelectuală au participat reprezentanți ai instituţiilor arădene, cadre universitare, studenţi și invitați ai autorului.

Moderatorul evenimentului, conf. univ. dr. Speranța Milancovici, decanul Facultății de Științe Socio Umane și Educație Fizică și Sport, a subliniat faptul că, „dincolo de informația științifică incontestabil valoroasă pe care volumul o conține, cartea promovează cercetarea inter și transdisciplinară”.

Prof. univ. dr. Iovan Marțian a remarcat faptul că scriitorul Luca Vincenti stăpânește foarte bine jurnalismul: „Autorul a practicat jurnalismul, teoria comunicării, sociologia, inclusiv stăpânește aplicarea tehnicilor de sondare”.

„Această cercetare socio-criminologică de pionierat te capacitează încă de la început”, a subliniat conf. univ. dr. Daniel Berlingher, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice a UVVG. „Este o veritabilă resursă și sursă de informare și documentare atât pentru specialiști, cât și pentru toți cei interesați de acest fenomen. Un astfel de sipet cu informații, pus acum la îndemâna noastră se cere a fi citit și folosit ca izvor de inspirație și învățare”, a declarat lect. univ. dr. Oana Morcan.

„Când am încercat să mă ajung aproape de bande atunci am riscat. Vreau să zic că eu am greșit mult în situația respectivă pentru că frustrat de rezultatul pe care nu reușeam să-l strâng, am avut o reacție prea directă şi am fost tăiat cu un cuțit, fiind rănit la braț și la pulpă. Eu filmam, îi înțeleg, din punctul lor de vedere eram agresiv”, a precizat Luca Vincenti.

Sociologul şi scriitorul italian Luca Vincenti s-a născut în Genova. A urmat cursurile Facultăţii de Sociologie din Urbino şi a absolvit la Universitatea din Trento, fiind licenţiat în socio-criminologie. Luca Vincenti este primul criminolog european care a reușit să descifreze codurile bandelor și să demonstreze că ele există în Europa.

A urmat cursurile şi conferinţele Facultăţii de Sociologie din Trento, unde a studiat cursuri despre Teoria sociologică şi schimbarea socială şi cursuri universitare cu specializare criminologică (Tramscrime Trento). A participat la simpozioanele despre individualism metodologic ţinute de „monstrul sacru” al sociologiei Raymond Boudon (decedat în 2013).

Luca Vincenti a scris, după absolvirea facultăţii, mai multe cărţi, dar cea la care a lucrat ani de zile este „Bandele de stradă”, care a fost interzisă, în Italia, timp de 15 ani. A studiat bandele de cartier din Genova, le-a urmărit mişcările infiltrându-se între ele. Astfel, a reușit să le descifreze codurile, pe unii dintre ei a reuşit să-i intervieveze. În carte, Luca Vincenti ne vorbeşte despre valori, norme, mentalitate, despre modul în care sunt botezaţi cei noi intraţi în bandă, despre sexul la care sunt supuse femeile, despre veterani şi modul în care aceştia se comportă în închisoare.

print