Vineri, 25 noiembrie 2016, în biserica parohiei ortodoxe române din Apateu (Köröszegapáti), din jud. Hajdu-Bihar, ce aparţine Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), a avut loc o manifestare dedicată ierarhului Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei (trecut la cele veșnice în anul 1873 și ridicat în rândul Sfinților în anul 2011 de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române). Manifestarea a cuprins un serviciu religios (te-deum), un simpozion și un moment artistic.

Biserica din Apateu are o simbolistică românească deosebită. În curtea bisericii se găseşte un bust al marelui poet Mihai Eminescu, dar şi un bust din bronz al Sf. Andrei Șaguna, ridicat în anul 2013, prin sprijin financiar din partea Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP). Bustul a fost sfințit în anul 2013, de un sobor de ierarhi, condus de ÎPS Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, care a dăruit atunci și câte o părticică din moaștele Sf. Andrei Șaguna, pentru această biserică și pentru Catedrala Episcopală din Gyula.

La evenimentul de vineri, 25 noiembrie 2016, au participat, ca invitaţi ai PS Părinte Siluan, episcopul EORU, ÎPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului; PS Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei; pr. Marius Maghiaru, protopop de Budapesta și președinte al Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), pr. Gabriel Basa, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad; pr. Origen Sabău, paroh la Apateu alături de alți clerici din cadrul EORU sau veniţi din România.

Au asistat la manifestări Marius Lazurca, Ambasadorul României la Budapesta; Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Ioan Fodoreanu, consulul general al României la Szeged, Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU); Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), Ion Budai, (fost director al LNB), Delia Covaci, redactor-şef al publicației „Cronica”; Anca Becan, redactor al săptămânalului „Foaia Românească”, Tiberiu Boca, redactor al emisiunii de televiziune în limba română „Ecranul nostru”, al Studioului Teritorial din Szeged al TV ungare; Mihai Cerhati, președintele Autoguvernării Româneşti din Gyula, cadre didactice și elevi, de la şcolile generale din Gyula, Micherechi și Bătania, precum și pelerini veniţi de la Oradea. Manifestarea a cuprins mai multe părți:

– o slujbă de „Te Deum”, săvârșită de ierarhii şi clericii prezenţi

– simpozionul, desfășurat sub genericul „Sfântul Andrei Șaguna – propovăduitor al credinței și al culturii în Transilvania”, a cuprins intervenţiile celor cei trei ierarhi prezenţi: ÎPS Timotei, PS Sofronie și PS Siluan. Aceștia au evocat viaţa și activitatea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, elemente din biografia sa ce au conturat personalitatea sa, râvna și realizările deosebite. Au susţinut conferinţe pr. Gabriel Basa, și pr. Marius Maghiaru, care a dat citire referatului pregătit de Maria Berenyi, directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, ce a scos la lumină alte aspecte din viața Sf. Andrei Şaguna

– un moment festiv, în care PS Siluan, episcopul EORU a oferit distincţia, intitulată „În slujba românilor din Ungaria”, doamnei Maria Gurzău Czegledi, directorul LNB, precum și domnului Ion Budai, fostul director al acestui Liceu

– programul manifestărilor s-a încheiat printr-un moment artistic, prezentat de prof. Florina și Florin Mariș Hinsu și un grup de studenţi, de la Facultatea de Muzică din Oradea, care au prezentat colinde și cântece patriotice româneşti.

Manifestările s-au încheiat printr-o masă comună, oferită din partea Parohiei Apateu.

print