Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, împreună cu Corina Crişan, manager interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, au fost gazdele întâlnirii cu Florian Bodog, ministrul Sănătăţii. Întâlnirea s-a desfăşurat la Spitalul Judeţean, fiind de asemenea prezenţi prefectul judeţului, parlamentari de Arad, rectorul Universităţii „Vasile Goldiş”, directorul DSP Arad, preşedintele CAS Arad, precum şi majoritatea şefilor de secţie din cadrul Spitalului.

Ministrul Sănătăţii a dorit o întrevedere cu medicii din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pentru a lua contact cu condiţiile existente, atât la nivel de resurse umane, cât şi ca dotări şi condiţii de lucru. După întrevedere, ministrul Florian Bodog a vizitat şi câteva dintre secţiile Spitalului, însoţit de conducere şi cadre medicale.

„Mă bucur că domnul ministru a venit la Arad, a luat contact direct şi nemijlocit cu Spitalul Judeţean şi a văzut situaţia exactă a sistemului sanitar arădean. I-am prezentat doleanţele noastre, nevoile urgente ale Spitalului Judeţean şi am solicitat un sprijin concret, guvernamental, pentru rezolvarea punctuală a solicitărilor. Vizita ministrului reprezintă un prim pas, necesar dar nu şi suficient, dacă această întâlnire nu va fi urmată de o serie măsuri concrete, materializate în alocaţii bugetare”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

 

print