Casa Universitarilor și Studenților din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a găzduit, zilele trecute, semnarea unui memorandum între Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prin prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității și Universitatea „Kodolanyi Janos” din Ungaria, reprezentată de prof. univ. dr. Orsolya Hoffmann, prorector.

Prof. univ. dr. Orsolya Hoffmann, prorector pentru relații și studii internaționale din cadrul Universității „Kodolányi János”, a precizat: „Avem un parteneriat mai vechi cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, care s-a concretizat în conferințe, workshopuri, schimburi de studenți și cadre didactice. În urma memorandumului semnat s-au stabilit principalele colaborări pe viitor privind mobilitățile de studenți și cadre didactice, dezvoltarea cercetărilor comune în vederea atragerii de fonduri europene, publicarea de lucrări științifice în reviste de specialitate”.

„Am avut plăcerea să primim vizita delegaţiei Universității „Kodolányi János” condusă de doamna prorector, prof. univ. dr. Orsolya Hoffmann, pentru a continua colaborarea, în vederea stabilirii de noi acorduri de parteneriat pe linie de masterat și linii de proiecte comune, în domeniul științelor economice din cadrul Facultății de Științe Economice și Informatică. Universitatea „Kodolányi János” este deschisă pentru organizarea, în comun, de proiecte europene în cercetarea științifică, școli de vară, conferințe, seminarii și cursuri. Recent, am mai avut o întâlnire la Oroshaza, împreună cu delegația condusă de Iustin Cionca, președintele CJA, demers care se va finaliza printr-un proiect comun”, a subliniat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

print