de Teodor Poneavă

Nu lăsaţi satul să moară, deodată cu bătrânii

Ca să schelălăie pe stradă costelivi, doar numai câinii

Casa goală, părăsită, de copii şi de nepoţi

Un culcuş pentru jivine, loc pentru nomazi şi hoţi.

Nu lăsaţi satul să moară şi naţivul tău sălaş

Deodată cu ispita şi exodul spre oraş

Şi nici cumpăna fântânii, jalnic scârţâind în vânt

Porţi artistic încrustate, aruncate la pământ.

Nu lăsaţi satul să moară şi nu părăsiţi o casă

Legitimă moştenire din tată în fiu rămasă

Nu lăsaţi satul să moară, portul strigăt de frumos

Vechea şi nescrisa lege, călcată şi dată jos

Nu lăsaţi satul să moară, cânt din fluier, frunză verde

Puntea cea de legătură, care neamul nu ni-l pierde

Nu lăsaţi satul să moară, cu valori de când ni-e viţa:

Ipoteşti, Liveni şi Stupca, Răşinari, Lancrăm, Hobiţa.

Nu lăsaţi satul să moară, obiceiul, datina

Ca pe lângă bogăţie să pierdem şi ETNIA.

print