Grupul PNL din Camera Deputaților a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la neconstituționalitatea Legii privind aprobarea OUG nr. 20/2016, a anunțat liderul deputaților liberali, Eugen Nicolăescu.

“PNL nu poate ignora faptul că votul exprimat în plenul Camerei Deputaților nu a fost dat în conformitate cu prevederile regulamentare și că încalcă jurisprudența constituțională”, a explicat Nicolăescu, într-un comunicat de presă.

Potrivit liberalilor, prin adoptarea acestei legi se încalcă principiul bicameralismului consacrat prin jurisprudența constituțională, în sensul că amendamentele adoptate la Camera Deputaților modifică conținutul reglementării și generează o configurație “semnificativ deosebită” a actului normativ față de forma adoptată în Senat.

PNL invocă încălcarea art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților conform căruia un raport adoptat de o comisie permanentă a Camerei Deputaților trebuie distribuit la caseta electronică a parlamentarilor cu cel puțin cinci zile înainte de dezbaterea în plen.

În opinia liberalilor, lucrările Camerei Deputaților au fost deschise luni în mod ilegal, la fel și ședința de vot final.

“Potrivit actualei structuri a Camerei Deputaților, cvorumul legal de ședință este de 177 de deputați, condiție care nu a fost întrunită nici la deschiderea ședinței de dezbateri (cităm din declarația președintelui Camerei Deputaților, domnul Florin Iordache: ‘din totalul celor 353 de deputați, și-au înregistrat prezența 152 de deputați’), nici la începutul ședinței de vot final, conform înregistrărilor video captate de sistemul audio-video propriu al Camerei Deputaților”, se arată în comunicatul citat.

PNL consideră că actele normative dezbătute și votate în ședința de luni au fost “în mod ilegal” declarate adoptate, prin încălcarea dispozițiilor constituționale și regulamentare.

Aceste situații exced principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului și atrag neconstituționalitatea legii de aprobare a OUG nr. 20/2016, se susține în comunicat.

“PSD fură, minte și adoptă legi prin fraudă! Nu se poate invoca niciun motiv rezonabil pentru a încălca legea și a frauda votul chiar în Parlamentul României, care ar trebui să fie forul democratic autentic. Ședința de plen de luni ne-a arătat un PSD mincinos, arogant și hoț, care revine la vechile sale metehne, situându-se din nou deasupra legii. Considerăm că asemenea acte care eludează legalitatea statului democratic nu trebuie tolerate și nu pot rămâne ignorate”, au completat liberalii.

AGERPRES/(AS — autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruștei)

 

print