Aşa zisa „regenerare urbană” este unul din proiectele prin care primarul Falcă intenţionează să ia ochii arădenilor în 2020, deşi l-a anunţat încă din campania electorală de anul trecut! Între timp, la fel ca şi în cazul stadionului Francisc Neuman, demersurile de realizare a investiţiei se fac foarte încet, argumentează consilierul municipal independent Marin Lupaş. La ultima rectificare bugetară Primăria propune tăierea a 33 de milioane de lei reprezentând proiectul regenerării urbane.

Vom vorbi probabil de doi ani pierduţi pentru această investiţie: 2017 şi 2018. De ce? De abia luna trecută a fost lansată licitaţia, iar până se vor încheia procedurile e posibil să ne apuce iarna viitoare. Şi astfel arădenii care ridică Primăriei probleme reale şi care pot fi soluționate urgent, cum ar fi asfaltarea unor străzi de pământ dintre blocuri, primesc în schimb doar explicaţii mincinoase ale primarului. Reamintesc că în iulie 2016, Consiliul Local a aprobat un credit de 20 milioane de euro pentru reabilitarea zonelor rezidenţiale din mai cartierele oraşului, însă iată că de abia peste un an şi jumătate se lansează licitaţia!  În bugetul oraşului a fost chiar prinsă suma de 33 milioane de lei din acest credit, sumă ce va fi însă tăiată deoarece nu a fost folosită. La fel ca în cazul stadionului Francisc Neuman, unde în continuare se lucrează în ritm de melc, totul pare a fi calculat să fie terminat în preajma campaniei electorale”, arată consilierul independent.

Marin Lupaş îi cere primarului Falcă să se preocupe mai mult de administrarea oraşului deoarece în ultimii 2 ani în Arad nu s-a realizat nimic notabil, decât certurile politice continue dintre PNL și PSD.Pe fondul acestei inactivităţi administrative a primarului şi echipei sale în interesul tuturor arădenilor, problemele municipiului nostru se acutizează.

„Avem cel puţin doi ani, 2016 şi 2017, în care nu s-a realizat nimic notabil în Arad. Pe arădeni nu-i interesază scandalurile continue din PNL (cine mai pozează lângă primar,cine îi ia locul sau cine mai pleacă din partid la Tăriceanu) și nici cele cu PSD-iștii care evident lucrează doar în interesul lor de gașcă sub binecuvântarea lui Dragnea. Calculul lui Falcă până în 2020 nu este greu de ghicit: întreţine la foc mic două proiecte mari şi vizibile, regenerarea urbană şi stadionul, iar în rest mai peticește ici-colo pe bani veniţi de la guvernul pe care-l blamează zilnic din interese politice; asta în timp ce probleme grave precum CET-ul rămân nerezolvate!Oamenii vor fapte, vor să li se rezolve problemele, iar din păcate sunt tot timpul amânaţi, există proiecte anunțate în campanie care se fac după zeci de ani. Acest stil de a-i amăgi pe arădeni nu mai poate fi tolerat! ”– consideră Marin Lupaş.

print