Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Universitatea de Medicină Chineză din Zhejiang (China) au inaugurat, în data de 02.11.2017, primul Centru de Medicină Tradiţională Chineză din România, aflat la Baza sportivă „Constructorul” din cadrul UVVG.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unei delegaţii numeroase a Universităţii de Medicină Chineză din Zhejiang din China condusă de prof. univ. dr. Fang Jianqiao, preşedintele Universităţii, alături de care s-au aflat profesorii Chen Hua, Chen Qing, Lou Hangfang, Shi Leifeng şi Jiang Jianfeng şi s-a realizat în urma demersului început de prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, în urmă cu doi ani, realizat de către Departamentul de Limbi Moderne Aplicate, condus de prof. univ. dr. Vanda Stan.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a fost reprezentată de Conducerea Universităţii – prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii, prof. univ. dr. Vanda Stan, directorul Centrului de Medicină Tradiţională Chineză, prorectori, decani, cadre didactice şi studenţi din cadrul Clasei Confucius. La inaugurarea Centrului de Medicină Tradiţională Chineză a participat şi participat Iustin Cionca, preşedintele CJA, precum și reprezentanţi ai comunităţii chineze din Arad.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat: „Deschiderea Centrului de Medicină Tradiţională Chineză este o muncă de doi ani, ca urmare a planului managerial al Rectorului, care a fost aplicat cu succes de către Departamentul de Limbi Moderne Aplicate. Este munca doamnei profesor Vanda Stan, care a depus un efort extraordinar pentru a demara acest proiect, începând cu specializarea: limba engleză-chineză. Universitatea de Medicină Chineză din Zhejiang este una dintre cele mai prestigioase Universităţi din China, cu un număr de peste 15.000 de studenţi. Mulţumesc autorităţilor locale şi comunităţii chineze din Arad, care sprijină iniţiativa Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

Prof. univ. dr. Fang Jianqiao, preşedintele Universităţii de Medicină Chineză din Zhejiang, a declarat: „Am deschis Centrul de Medicină Tradiţională Chineză, care vine cu un surplus faţă de cultură şi civilizaţie chineză pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” o avea deja, prin Clasa Confucius. Medicina tradiţională Chineză nu se referă doar la medicină, ci şi la elemente de cultură şi limbă chineză. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad va beneficia, nu doar de serviciile lingvistice şi de sprijinul Institutului Confucius, ci şi de servicii medicale. O întreagă gamă de servicii, care nu există în nici un alt centru din România, în ceea ce priveşte cultură, civilizaţie şi servicii medicale din partea Chinei”.

„După o activitate de doi ani, am reuşit, împreună cu partenerii noştri de la Universitatea de Medicină Chineză din Zhejiang să deschidem la Universitatea noastră primul Centru de Medicină Tradiţională Chineză. În cadrul programului ERASMUS, vom introduce pentru studenţi cursuri de medicină tradiţională chineză cu profesori din China. Ceea ce este foarte important, vom avea şi o secţie aplicativă medicală, de practică pentru studenţi, care vor putea să-şi însuşească secretele acestei noi specializări. Ne onorează colaborarea cu Universitatea de Medicină Chineză din Zhejiang, care este extrem de cunoscută în China, iar activităţile pe care le vom desfăşura, atât în China, cât şi în Arad, vor contribui la o activitate antreprenorială nouă pentru România, deoarece este primul Centru oficial de Medicină Tradiţională Chineză din ţara noastră, care are şi o activitate practică de spital”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG.

Prof. univ. dr. Vanda Stan, directorul Centrului de Medicină Tradiţională Chineză, din cadrul UVVG, a subliniat bunele relaţii parteneriale dintre cele două universităţi. „Centrul de Medicină Tradiţională Chineză are susţinerea Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti și al Institutului Confucius, care a fost indispensabil la deschiderea centrului, iar comunitatea locală va beneficia de tot ceea ce înseamnă bunăstarea şi menţinerea unui nivel de sănătate ridicat”.

Un moment academic deosebit, a fost semnarea protocolului de colaborare dintre cele două Universităţi, prin prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG şi prof. univ. dr. Fang Jianqiao, preşedintele Universităţii de Medicină Chineză din Zhejiang, care cuprinde o serie de elemente legate de activitatea Centrului de Medicină Tradiţională Chineză, schimburi de cadre didactice şi studenţi, prin programul ERASMUS.

În prima parte a vizitei la UVVG, delegaţia Universităţii de Medicină din Zhejiang a avut întâlniri cu autorităţile judeţene – preşedintele CJA, Iustin Cionca, cu cele municipale – viceprimarul Călin Bibarţ, întrevederi cu conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad și a vizitat mai multe secţii operatorii şi de urgenţă din cadrul spitalului. Oaspeții UVVG au vizitat și Centrul de Cercetări de la Nădab şi Castelul Universitar Macea.

Delegaţia Universităţii de Medicină Chineză din Zhejiang va avea, în cursul zilei de astăzi, întâlniri cu studenţii şi lectorii din cadrul Clasei Confucius a UVVG.

print