În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 11 februarie 2018, credincioșii Parohiei Ghioroc, Protopopiatul Lipova, au avut bucuria de-al avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.  Chiriarhul arădean a fost așteptat în fața bisericii de Părintele Mircea Șirian, secretar al Protopopiatului Lipova, care a adresat și un cuvânt de bun venit, de Părintele Paroh Mircea Ciorogariu, de oficialitățile locale și de tineri îmbrăcați în costume populare locale. După aceasta, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica parohială cu hramul ,,Sf.M. Mc. Dimitrie”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte Părintele Mircea Șirian, Părintele Protos. Emanuel Cucu de la Mănăstirea Feredeu, Părintele paroh Mircea Ciorogariu, Părintele Bogdan Oneț de la Parohia Mândruloc și Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial.

În cuvântul de învățătură, Chiriarhul a vorbit despre ,,Milostivirea și dreptatea dumnezeiască” (pe baza citirilor scripturistice ale duminicii: I Cor. 8-9; Matei 25) ca însușiri dominante în judecarea faptelor săvârșite în viața omenescă, cu osebire la judecata înfricoșată sau din urmă. Cunoscând atributele divine se înțelege că Dumnezeu judecă în bunătatea Sa părintească dar și cu dreptatea Sa, dând răsplătire veșnică spre fericire sau osândă. Credinciosul trebuie să fie cu luare aminte la îndemnul propriei conștiințe privind purtarea sa; citirile zilei recomandând omenia, dragostea față de semeni, pentru a-i fi mai aproape în nevoile vieții spre adevărata comuniune în care Hristos Domnul este mereu prezent, toți luând, evitând sminteala sau nepotrivirea, întrucât Dumnezeu vrea mântuirea tuturor. Sfânta Cruce, potrivit și iconografiei și imnografiei, devine cumpăna dreptății prin jertfa mântuitoare. Așezarea pe biserică, cum este momentul de față în această parohie, arată Casa lui Dumnezeu, a Împăratului lumii, în care stăpânește tot binele și dreptatea pentru veșnicie, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

La finalul sfintei slujbe, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a săvârșit rânduiala sfințirii crucilor care vor fi așezate pe biserică.

După aceasta, Chiriarhul a oficiat slujba de sfințire a Capelei mortuare ridicată în cimitir prin grija autorităților locale.

La final Pr. Paroh Mircea Ciorogariu a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, pentru acest popas de suflet în mijlocul credincioșilor din Ghioroc și pentru binecuvântările oferite, precum și tuturor oficialităților, domnului Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, domnului Corneliu Popi-Morodan, primarul Comunei Ghioroc și credincioșilor prezenți.

Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească dată de preotul paroh, în cinstea zilei la casa parohială.

Protos. Dr. Iustin Popovici

Preot Mircea Șirian

print