Studenţii anului II din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, au participat, zilele trecute, la Judecătoria Arad, la o simulare a unei proceduri judiciare, respectiv proces. Studenţii au purtat robe şi au ocupat, pentru o oră, funcţii precum judecător, procuror, avocat, reclamant, pârât şi martor într-un proces pe domeniul dreptului familiei.

Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea lect. univ. dr. Laviniu Ușvat, cadru didactic al Facultăţii de Ştiinţe Juridice, avocat în Baroul Arad şi a d-lui judecător Horia Șurtea de la Judecătoria Arad.

Lect. univ. dr. Laviniu Ușvat ne-a declarat: „Am realizat cu studenţii anului II din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” un proces simulat pe domeniul dreptului familiei, studenţii având ocazia să activeze din diverse posturi: avocat, procuror, judecător şi martor. Astfel, au trăit pe cont propriu miza şi emoţiile aferente şi bineînţeles au avut ocazia să-şi exploateze ştiinţa de carte, acţiunea fiind totodată un foarte bun exerciţiu din punct de vedere practic. Întreaga activitate practică a studenților s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare cu Judecătoria Arad, care a pus la dispoziția studenților noștri o sală de judecată”.

Studenta Silvia Duşec, care a fost judecător în cadrul procesului simulat, a precizat că „a fost o experienţă deosebită, cu emoţii, dar foarte bine pregătită de studenţi”.

„Studenţii din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice au pregătit un proces simulat în materie de dreptul familiei, de divorţ, cu încredinţare de copii şi stabilire a unui program de vizitare a acestora. A fost un exerciţiu benefic pentru studenţi, deoarece au înţeles care este rolul magistratului, al avocatului şi ceea ce se presupune un asemenea litigiu. Studenţii s-au pregătit foarte bine şi au perceput cum trebuie să se prezinte la un proces”, a subliniat judecătorul Horia Şurtea, din cadrul Secției Civile a Judecătoriei Arad.

Facultatea de Științe Juridice a Universității de Vest „Vasile Goldiş” este prima Facultate de Drept privată din România, înființată în anul 1990, a cărei acreditare definitivă a fost confirmată prin lege de Parlamentul României, în lună martie 2002.

Oferta educațională a facultății cuprinde nivelul de Licență, cu durata de 4 ani și cel de Masterat, în domeniile Instituții de drept civil și procesual civil – 3 semestre și Instituții de drept penal și procesual penal 3 semestre.De asemenea, facultatea asigură programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, pentru cunoașterea și aprofundarea noilor coduri ale României.

Parteneriatele încheiate între Facultatea de Ştiinţe Juridice şi cabinetele de avocatură, notariat, mediere, executori judecătoreşti, instanţe dar şi alte instituţii publice, precum Prefectura Arad, IPJ, CJA, sau Consilii locale, oferă posibilităţi multiple studenţilor, prin practică în diferite domenii specifice.

Absolvenții Facultății de Științe Juridice pot ocupa importante funcţii publice, dintre care amintim: judecători, procurori, avocați, notari, auxiliari în magistratură – asistenți judiciari, executori judecătorești, grefieri, consilieri juridici la societăți comerciale, regii autonome, sau companii naționale, funcționari în administrația publică centrală și locală, experți pe lângă instituții guvernamentale sau nonguvernamentale, lucrători în inspectorate ale poliției și ale serviciilor de securitate, sau orice alt loc de muncă ce necesită pregătire juridică.

Daniel Albu

 

 

 

 

print