lansare 1*Lansare de carte
În urmă cu aproximativ doi ani, cu prilejul unui amplu interviu cu părintele Teodor Poneavă, domnia sa ne relata despre un nou proiect în lucru, o nouă carte despre tot ce a însemnat Șiria pentru părintele șirian sau „tot ce am văzut cu ochii și am auzit cu urechile”, după cum însuși autorul ne mărturisea. Detalii nu erau multe la vremea respectivă, însă iată că acum, proiectul a fost finalizat, iar vineri, 28 august, părintele Teodor Poneavă, personalitate emblematică pentru comuna Șiria, și-a lansat cartea „Șiria într-o viață”, în incinta Muzeului Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția” într-un eveniment cultural extrem de emoționant.

Alături de familie, prieteni și numeroși localnici, la eveniment au participat ing. Valentin Bot, primarul comunei Șiria, cadre didactice, preoți, dar și Petru Voștinariu, artist plastic și poet, invitat special al părintelui Poneavă, care a recitat câteva dintre poeziile proprii. Evenimentul a fost moderat de muzeograful Laura Mateș, care reușește de fiecare dată să prezinte în mod remarcabil fiecare eveniment cultural de pe raza comunei, cu dăruire și profesionalism.
Părintele Poneavă a vorbit invitaților despre călătoria sa pe meleagurile șiriene, oameni și evenimente, și așa cum spune părintele, istoria citită nu e aceeași cu istoria trăită!
„Am început relatarea evenimentelor încă de la nașterea mea, mai ales că sunt născut într-un an fatidic, 1939, când a început Cel de-al Doilea Război Mondial. Am amintit toți eroii care au pierit în Cel de-al Doilea Război Mondial, trecerea la o altă formă de guvernământ și toate evenimentele care au survenit după 1944 și până la Revoluția din Decembrie ’89, dar și după Revoluție. Am relatat totul cât mai veridic”, preciza părintele Teodor Poneavă.
După 44 de ani de activitate preoţească, 3000 de cărți parcurse și aproximativ 17 cărți publicate, părintele Poneavă ne mărturisea că a fost mereu pasionat de filosofie și de mânuirea cuvântului, activități care, alături de profesia de preot, i-au marcat întreaga viață.
„Am scris în special pe teme filosofice și aș vrea să vă dau un titlu „De unde sunt și încotro mă duc”. Când știi de unde vi și încotro te duci, vei știi și ce trebuie să faci. De multe ori atunci când spui că îți place filosofia cei din jur încep să râdă, însă nu e așa… Dacă știința caută interesantul, filosofia caută adevărul, iar noi suntem aici pentru a căuta adevărul. „Ah, atuncea ți se pare că pe cap îți cade cerul, unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul?”. Tocmai de aceea, în timpul predicilor îmi plăcea să mă exprim cât mai filosofic și de multe ori nu eram înțeles”, mărturisea autorul.
Evenimentul a fost cu atât mai emoționat cu cât, mai tânărul autor Horațiu Simion, în vârstă de numai 13 ani, nepotul părintelui Teodor Poneavă, și-a lansat cea de-a doua carte „Schițe din popor”, o lucrare dramaturgică, fiind o satiră la adresa societății românești. Tânărul autor, locuiește alături de părinți la Varșovia-Polonia, mama sa, Teodora Simion, fiica părintelui Poneavă, fiind reprezentata Ambasadei României în Varșovia.
La finalul evenimentului, autorii au stabilit dialoguri cu publicul prezent, într-o atmosferă destinsă și relaxantă.
Cristina Coleștean

print