Un falnic stejar al artei româneşti, recunoscut peste hotare şi născut la Şiria

profesorul universitar dr. Coriolan Petranu

Un gest de admiraţie, o pioasă recunoştinţă, încercam să aducem în acest număr unui alt titan, care a răcorit şi adăpostit sub coroana intelectului său pe toţi cei care au dorit să se încălzească de dorul artei.

Aş dori ca readucerea printre noi a distinselor personalităţi a acestor călători rămaşi în veşnicie, să ajute şi tânăra generaţie în a ridica valoarea respectului şi a o impune ca o necesitate a prezentului. Astfel, ar fi un bine venit pentru întreaga societate uitarea de droguri, de etnobotanice, de videoclipuri obscene, de revoltă animalică, aşezând în locul lor foamea intelectuală şi spirituală care să fie potolită cu hrănirea din valorile înaintaşilor. Murind şi distrugând ceea ce astăzi se construieşte cu mult efort, prin grija Primarului şi al Consiliului local, înseamnă că îi biciuim pe cei plecaţi şi ne biciuim şi propria noastră conştiinţă. De aceea la acest început de an invit toţi locuitorii la momente de meditaţie şi efort spre a cinsti faptele înaintaşilor prin contribuţia noastră la împlinirile prezentului. Doresc ca gândurile înalte, pline de bunătate şi linişte, îmbrăcate în bucuria multor împliniri, să ne fie călăuzitoare tuturor şirienilor în noul an.

Am scris în numărul trecut despre preotul şi profesorul dr. Ioan Petranu din Mâsca, pe care destinul l-a frânt prematur, reuşind doar parţial să-şi pună inteligenţa în slujba neamului, plecând mult prea devreme, la 40 de ani, din mijlocul celor dragi.

În casa parohiala din Şiria, unde locuia familia preotului Ioan Petranu, s-a născut la 19 ianuarie 1893 fiul, care a primit numele de Coriolan. A fost o zi binecuvântată de iarnă, în care bătrâna şi neobosita prinţesa a frigului a îmbrăcat această casă, prin fulgii revărsaţi peste Şiria, într-o admirabilă sărbătoare.

Înzestrarea nativă a fiului Coriolan este sesizată când acesta împlineşte 3 ani şi de aceea preotul Ioan Petranu îşi pune mari speranţe în viitorul fiului său. Din păcate pierderea tatălui la vârsta de 10 ani aduce un adevărat cutremur în familia Petranu, mama fiind nevoită să-l suplinească şi să preia toate sarcinile privind creşterea celor 2 copii. Greutăţile prin care trece îl ambiţionează tot mai mult, reuşind să fie premiant de-a lungul tuturor anilor de şcoală. Cursurile gimnaziale le face la Arad iar după absolvire, în 1911, se înscrie la facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice din Budapesta, unde îl găsim studiind vreme de un an. Este înscris în Societatea Petru Maior din Budapesta şi ales în conducerea Societăţii pe anul 1911-1912, ca al doilea notar, în dreptul numelui său fiind specificat „student în drept şi belearte”.

Interesul pentru artă îl determină să părăsească Budapesta în 1912 şi să se înscrie la cursurile de Istoria Artelor şi Estetică a Universităţii din Berlin (1912-1913) continuându-şi pregătirea profesională la Viena (1913-1916). La data de 12 martie 1917 îşi susţine doctoratul în estetică la cel mai reputat profesor de istoria artelor, existent în universitatea pe care a absolvit-o. Se angajează în 1918 ca funcţionar de specialitate la Muzeul de Belearte din Budapesta, dar în 1919 părăseşte acest post ocupând postul de conferenţiar de istoria artelor de la Universitatea din Cluj. Aici organizează primul seminar de istoria artelor, urcându-i-se vestea şi la celelalte facultăţi şi determinând audierea cursurilor lui de mulţi studenţi înscrişi la alte facultăţi.

Educaţia aleasă de acasă i-a rămas puternic imprimată în personalitate. Vedea pretutindeni mâna lui D-zeu. Avea o vorbă bună pe care o repetă de multe ori studenţilor: „trebuie să-i mulţumesc Domnului de ce mi-a dat şi de ce nu mi-a dat”. Icoană neştearsa a tatălui i-a rămas exemplu pentru toată viaţa. S-a dedicat cu multă pasiune carierei didactice universitare ajungând să fie profesor titular la Universitatea din Cluj, la catedra de istoria artelor. Între anii 1920-1922 îndeplineşte pe lângă activitatea didactică şi funcţia de inspector general al muzeelor din Transilvania. În această calitate este delegatul guvernului roman pe lângă Comisia de reparaţiuni de la Budapesta pentru recuperarea tezaurului artistic transilvănean transportat în anii de război la Budapesta. Se achita de această sarcină în mod onorabil aducând înapoi în ţara 7 vagoane, conţinând obiecte înstrăinate din muzeele transilvănene, evaluate la 20 miliarde lei. În 1923 participă în calitate de consilier tehnic la conferinţa romano-maghiara de la Budapesta. Drept răsplată pentru munca sa este decorat cu titlul de Cavaler al ordinului „Coroana României”. Ca inspector al muzeelor din Transilvania, le vizitează pe toate găsindu-le într-o stare jalnică, încărcate de obiecte puse de-a valma. Este primul care trasează o direcţie nouă în organizarea şi funcţionarea acestor instituţii de cultură, devenind astfel părintele muzeologiei romaneşti. Cu sprijinul său s-au pus în 1925 şi bazele colecţiei de etnografie românească la muzeul din Arad. Desfiinţarea funcţiei de inspector din lipsă de fonduri, l-a determinat pe Coriolan Petranu să se concentreze asupra activităţii sale universitare. Deoarece catedra de istoria artei de la Universitatea din Cluj nu dispunea de personal specializat şi nici de material didactic, începe o muncă intensă de dotare cu cărţi, planşe, mulaje, reuşind în scurt timp s-o transforme în una dintre cele mai moderne din Europa. Profesori străini din Franţa, Germania, Austria sunt invitaţi să ţină cursuri şi conferinţe, ei aducând cuvinte de laudă pentru nivelul de pregătire al studenţilor. Pentru profesorul Coriolan Petranu, istoria artelor romaneşti face parte din istoria acestui neam, care a fost înzestrat de la început cu darul de creator al frumosului. Inteligenţa să sclipitoare şi oratoria discursului cu multiple paranteze semnificative, revenirile succesive asupra creaţiilor artistice, au întărit convingerea studenţilor că prin munca lor trebuie să devină creatori de valori, care să spargă tiparele timpului şi să le asigure nemurirea prin creaţia lor. Profesorul sublinia permanentul pericol al căderii tineretului în somnul raţiunii care naşte monştrii, de aceea îi îndemna să se aşeze cât mai departe de mediocritate şi să accepte sacrificiile care îi pot situa pe podiumul valorilor în artă şi în întreaga viaţă.

Este numit membru al Comitetului permanent al congreselor internaţionale de ştiinţă artei şi estetică susţinând o serie de conferinţe la Stockholm, Varşovia, Sofia, Berna, Paris. Pentru calităţile sale ştiinţifice, academia germană din Munchen îl numeşte membru corespondent.

Contribuţia sa în domeniul de istoria artelor o dovedeşte şi lucrările publicate, între care amintim: Revendicările artistice ale Transilvaniei (1925), Biserici de lemn ale romanilor ardeleni (1934), Monumentele istorice ale judeţului Bihor, Biserici de lemn (1931), Biserici de lemn din judeţul Arad.

Despre bisericile de lemn din judeţul Arad ne mărturiseşte că „nu s-a scris o lucrare ori măcar un articol „. El arata pericolul ca ele să dispară cu toate că sunt încărcate de valoare artistică şi teologică. Dacă din perspectiva politică istoria artei avea menirea, în concepţia profesorului, să ajute la cunoaşterea trecutului istoric al României reîntregite, sub aspect ştiinţific bibliografia semnată de eminentul specialist este o pledoarie călduroasă pentru cercetarea dovezilor istorice asupra civilizaţiei naţionale.

În 1940 el însoţeşte Universitatea Romana din Cluj la Sibiu, unde aceasta s-a refugiat după dictatul de la Viena.

Moare în 17 iulie 1945, răpus de o boală nemiloasă, cu amărăciunea de-a nu fi văzut reparată nedreptatea ce se făcuse ţării sale, în vreme ce o parte din colegii săi erau internaţi de comunişti în lagărul de deţinuţi de la Caracal.

La dorinţa sa, este înmormântat la Arad în capela familiei alături de tatăl său.

Sub ţinuta să rezervată şi elegantă, Coriolan Petranu ascundea o nebănuită sensibilitate şi o inimă de o rară loialitate, fiind pentru cei în mijlocul cărora a trăit o pildă de cinste şi corectitudine. Opera sa atât cea publicată cât şi monumentalul Curs de istoria artei universale, rămas în manuscris, închide în ea un miez de adevăr necontestat până astăzi.

În necrologul întocmit la moartea sa de Ioan Moga citim: „dormi în pace neuitate profesor şi preţuite om Coriolan Petranu, Facultatea de Litere şi Filozofie îţi vor păstra veşnică memoria, aşezând-o la loc de cinste în clădirea Universităţii Clujene”.

La împlinirea a 50 de ani de la moartea sa Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj i-a dedicat un număr special din revista Ars Transilvanie.

Viaţă şi activitatea acestui pălmaş pe tărâmul artei romaneşti, născut la Siria, rămâne o lecţie pilduitoare că omul creat imperfect poate naşte perfecţiuni, capodopere şi că dimensiunea lor îi pot oferi nemurirea.

În memoria celui care a avut o nobleţe aparte, profesorul dr. C. Petranu, care şi-a iubit cu pasiune locul naşterii sale, Siria, cu respect şi nemăsurată consideraţie, facem prin acest articol un gest de plecăciune, rugându-l pe bunul D-zeu să-l odihnească în pace.

Prof. Marcel Priescu

Consilier local

print

Comments are closed.