Aradul – această poartă de vest de intrare în România a fost vatra de permanenţă statornicie a populaţiei majoritare – românii. Acum o sută de ani, focul veşnic al dorinţelor românilor de unire într-o singură ţară s-a aprins ca o vâlvătaie puternică, pornind de aici din Arad şi cuprinzând toată Transilvania, Banatul şi ceea ce regalitatea maghiară, numea Partium.

Pe această vatră strămoşească cu o istorie bimilenară, acum 100 de ani s-au ridicat personalităţi proemintente politice şi culturale, care au reuşit să atragă în imesul iureş de schimbări radicale oameni politici şi scriitori de pe ambii versanţi ai carpaţilor, care mânaţi de aceleaşi sentimente patriotice au înfăptuit ceea ce Mihai Viteazul numea „pohta ce-am pohtit”, unirea tuturor teritoriilor locuite de români într-un singur stat.

Astăzi, trecând prin Arad, nimic nu mai aminteşte de măreţele înfăptuiri ale înaintaşilor. Administraţia locală, instituţiile de cultură nu oferă un program coerent care să amintească de ceea ce s-a înfăptuit acum aproape 100 de ani. Nici oamenii politici, reprezentanţii noştri în Parlamentul României nu au creat un front comun pentru a încadra Aradul în manifestările prilejuite de Centenarul Unirii.

Ar fi trebuit să existe o efervescenţă în promovarea unor manifestări care să trezească înalte simţiri şi sentimente patriotice tuturor arădenilor, să facă cunoscut rolul Aradului, a oamenilor politici, a Episcopiei Ortodoxe, a ziarului Tribuna şi Românul, a Preparandiei în pregătirea Unirii. Nu avem un Muzeu al Unirii, sediul Consiliului Naţional Român Central – casa lui Ştefan Cicio Pop – este lăsată în părăsire, nimic nu aminteşte că, în acest loc, în zilele fierbinţi ale lui noiembrie 1918, când 12 bărbaţi au pus bazele şi au organizat cel mai măreţ eveniment din istoria naţională ce a avut loc la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918. Sediul central al Gărzilor Naţionale Române, care a organizat şi siguranţa deplasării delegaţiilor la Alba Iulia este de asemenea scos din atenţia opiniei publice.

În casa lui Vasile Goldiş unde s-a aflat sediul ziarului Românul, care a publicat convocarea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, autorităţile administrative din Arad nu s-au implicat cu nimic. Dacă n-ar fi existat Univestitatea „Vasile Goldiş”, şi această clădire ar fi fost uitată. Tot în Arad, pe Bdul Revoluţiei este casa lui Ioan Suciu – marele organizator, preşedinte al Comisiei de validare a delegaţiilor prezenţi la Alba-Iulia.

Dacă administraţia din Arad ar avea simţire patriotică românească ar fi început să organizeze trasee turistice pentru arădeni şi pentru turişti în scopul de a vizita urmele istorice ale marelui eveniment. Muzeul ar fi trebuit deja să fie implicat în a scoate la lumină şi publicarea în tiraj de masă a tuturor evenimentelor care au premers Unirea.

Nu am auzit să fie nimeni interesat din oficialităţile arădene. Este şi normal pentru că destinele culturale ale Aradului sunt în mâna UDMR-ului. Or, reprezentatul central al acestei organizaţii şovine, iredentistă şi antiromânească a declarat că 1 Decembrie este o zi de doliu pentru maghiari. De aceea, în preajma Unirii, Aradul ne oferă „Zilele filmului maghiar”, panorama fanfarelor ungureşti şi nemțești şi amplasarea a două busturi ale unor nemeşi unguri, pentru care românii nu erau consideraţi decât slugi. Ne poate oferi administraţia din Arad un program coerent cu care să cinstim gloria înaintaşilor, a părinţilor patriei româneşti? Desigur că, nu, atâta timp cât responsabilităţile culturale ale Aradului sunt în mâna UDMR.

O să revenim.

D. Zăvoianu              

print