Echipa locală a Uniunii Salvați România a primit vizita unei delegații a formațiunii politice Momentum din Ungaria, condusă de președintele Andras Fekete-Gyor.

Momentum este un partid pro european, format preponderent din tineri militanți civici. Membrii acestei formațiuni s-au remarcat printr-un demers care a vizat consultarea populației în legătură cu intenția guvernului de la Budapesta de a se angaja în organizarea Jocurilor Olimpice din 2024. Au fost strânse 266 de mii de semnături, dublu față de numărul necesar, iar în final Ungaria a renunțat la acest proiect, considerat mult prea costisitor.

Momentumva participa pentru prima datăla alegerile generale care se vor organiza în Aprilie în Ungaria. Proiectul noii formațiuni din țara vecină este să coalizeze grupurile reformiste și pro europene din țară, împreună cu cei care s-au stabilit în străinătate. Similar României, și Ungaria se confruntă cu fenomenul migrației, pierzând o parte semnificativă a populației, în special persoane tinere și calificate. Momentum se pronunță pentru o mai bună colaborare cu statele Uniunii Europene, pentru drepturi și libertăți individuale și are o viziune liberală privind economia, acceptând globalizarea ca o condiție a progresului.

Vlad Botoș, președinte USR Arad: ”Între USR și Momentum sunt numeroase asemănări: majoritatea membrilor nu au mai făcut politică înainte dar au simțit la un moment dat nevoia să se implice. De asemenea, cele două partide au mulți membri din rândul tinerei generații, cetățeni care își doresc o țară modernă, bazată pe valori europene. În prezent vedem și în România, similar cu ceea ce se întâmplă în Ungaria, un atac asupra democrației și a principiilor sale, care vizează îndepărtarea de occident și instaurarea unei autocrații pe modelul Putin. Apariția pe scena politică a USR și a Momentum sunt semnale că societatea are anticorpii necesari și că va lupta împotriva acestor derapaje, iar apropierea dintre noi este firească și ne bucură în mod deosebit.”

print