Prima impresie pe care ţi-o face orice localitate este curăţenia, drumurile, iluminatul, parcurile. După aceste lucruri fiecare îşi face o impresie asupra conducerii localităţii.

Bineînţeles că un rol important îl au şi educaţia localnicilor care pot întreţine curăţenia. Este destul să îşi facă curăţenie în faţa casei, şi să le spună copiilor să arunce la coşul de gunoi ambalajul diferitelor produse.

Dacă mizeria şi parcurile sunt pline de hârtii şi gunoaie, iar drumurile de pământ îţi dai seama că cei care se ocupă de gospodărirea comunei sau oraşului, sunt oameni dezinteresaţi faţă de semenii lor.

Acest lucru nu se întâmplă la Şiria. Echipa condusă de primarul Valentin Bot şi colaborarea excelentă cu viceprimarul Viorel Buzdugan este foarte bună, lucru dovedit prin schimbarea la faţă, în fiecare zi, a comunei Şiria. În orice conducere, dacă nu există coeziune, lucrurile nu funcţionează cum trebuie.

De fapt, aprecierea primarul Valentin Bot faţă de şirieni se vede prin interesul manifestat în toate lucrările. De exemplu, în aceste zile îl putem vedea pe primarul Valentin Bot verificând la centimetru modul de asfaltare a străzilor. Chiar dacă orele de program au trecut, primarul şirienilor se află tot pe teren. Atunci, cum să nu fie apreciat? Bineînţeles cu nu pot fi toţi mulţumiţi, iar cârcotaşi vor exista până la sfârşitul lumii. Ceea ce nu poate nimeni contesta sunt realizările primarului Valentin Bot, iar acestea nu sunt puţine. Şcoli, drumuri, iluminat, apă etc. Toate acestea au fost realizate de actualul primar, în bună concordanţă cu echipa sa din primărie, dar şi colaborarea bună pe care o are cu preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu.

Vreau să spun că, dacă un primar stă în birou şi aşteaptă să îi cadă din cer, nu va reuşi să realizeze nici o investiţie. Un primar trebuie să alerge. Este ştiut faptul că Valentin Bot este primarul care se află toată ziua în mişcare. Dimineaţă este pe teren în localitate, la amiază la Consiliul Judeţean, iar a doua zi chiar la Bucureşti, la ministerul care trebuie să aprobe investiţia. Acesta este un comportament de primar, care se află în slujba cetăţeanul.

Daniel Albu

print

Comments are closed.