(la 126 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu)

Într-o relevantă mărturisire a lui Ioan Slavici – prietenul marelui nostru Mihai Eminescu – este de remarcat o apreciere superlativă a Luceafărului românilor: „…deși era mai mic ca ani, era mult mai mare ca ştiinţă, strivitor ca superioritate intelectuală și mai presus de toate om cu inimă deschisă și totodată plină de căldura sfântă a celor aleși”.
Cele scrise e Ioan Slavici sunt indubitabil suficiente garanții pentru înălțimea valorică a „omului deplin”, cum îl definea pe M. Eminescu, Petre Tuțea.
Ca geniu, Eminescu e încărcat de glorie nepieritoare, ca om a avut o soartă nemiloasă. Nu-i imposibil însă, ca genialitatea să se fi hrănit tocmai din acest destin?! De altfel, Eminescu a prefigurat în opera sa astfel de destine. A evidențiat paradoxuri existențiale, a întrevăzut incompatibilitatea dintre ideal și real, conflictul dintre adevăr și minciună, neputința înțelegerii sferelor divine de către indivizii comuni, alcătuiți din prea multă materie și prea puțin spirit. Gândurile nobile rămân neînţelese, ba chiar terfelite de vulgaritate, valorile nu au trecere. „Te-or întrece nătărăii de ai fi cu stea în frunte”, zice Eminescu și are dreptate. Asemenea fenomene, prezente pe vremea lui Eminescu, sunt evidente și dureroase și astăzi!
Eminescu, cel care a trăit în sărăcie, târât în procese rușinoase, blamat sau măcar desconsiderat ne-a lăsat o zestre incomensurabilă. Dacă în viață a fost tracasat, nici după moarte nu și-a găsit liniștea. Creierul său, care ar fi trebuit să fie studiat, a fost lăsat să se altereze. Am trăit o perioadă istorică în care operei lui Eminescu i s-a întors spatele sau a existat doar cenzurată. În timp, au apărut o sumedenie de contestatari și detractori. Cei care au făcut sau fac așa ceva nu aparțin speciei Homo sapiens, ci speciei Homo insapiens sau chiar Homo diabolicus.
Convins că ar merita, scriam cândva că, dacă aș avea competența, l-aș sanctifica pe Mihai Eminescu. Dar, dacă astăzi se duce lupta pentru eliminarea religiei din şcoală și societate, nu m-ar mira ca într-un viitor apropiat, să fie scos și Eminescu din manualele școlare. Trăim într-o lume în care orice este posibil.
Noroc că mai sunt mulți care îl iubesc pe Eminescu și îl apreciază la adevărata lui valoare, care îl înțeleg cu sufletul, îl venerează și i se închină.
Pentru tot ce am făcut și facem rău, Eminescule iartă-ne!

Alexandru Stupariu-Șirianu

print