Activitatea culturală a Şiriei este intens recunoscută în ţară, dar şi peste hotare. Printre personalităţile care au o bogată activitate în domeniul culturii se numără şi Ioan Lasca, un domn de 80 de ani, care a marcat, în întreaga sa viaţă, mai multe puncte ale vieţii intelectuale şiriene. Pentru acest fapt, administraţia publică din Şiria, a hotărât ca, la împlinirea vârstei de 80 de ani, Muzeul „Ioan Slavici” din centrul Şiriei să fie loc de expoziţie a picturilor lui Ioan Lasca. Numeroase personalităţi ale Şiriei şi nu numai au venit să fie alături de pictorul şirian, printre care şi primarul Valentin Bot care a fost şi de data aceasta protagonistul întâlnirii  iubitorilor de arta cu creaţia lui Ioan Lasca, descurcându-se bine în calitate de moderator. Prezentarea expoziţiei şi despre pictor a vorbit însa criticul de arta Dan Lăzărescu, remarcând printre altele calităţile coloristice şi compoziţionale ale artistului plastic “care a învăţat singur secretele picturii, inclusiv ale perspectivei”. S-a mai spus că peisajul sirian şi ataşamentul faţă de oameni au constituit factori motivaţionali ai demersului lui Ioan Lasca, care a pictat “cu o dragoste oarecum de sus, neimplicat în meschinăria umană”. Peisajul şirian, dar şi cel al Apusenilor l-au marcat pe Ioan Lasca, originar de undeva de lângă Aiud, am mai spune noi. În sfârşit, mai îndemnam sirienii să vină să vadă expoziţia care li se adresează lor, adică consătenilor lui Ioan Lasca, ce a împlinit 80 de

ani în ziua următoare vernisajului.

Cu această ocazie, am întrebat câţiva dintre invitaţi ce părere au despre activitatea culturală a lui Ioan Lasca, dar şi dacă este dânsul suficient de recunoscut pentru meritele sale. În rândurile de mai jos vă prezentăm opiniile dânşilor:

print

Comments are closed.