Cu prilejul datei comemorative de 27 ianuarie, Ministerul român al Afacerilor Externe aduce un omagiumemoriei victimelor Holocaustului din întreaga lume şi îşi exprimă solidaritatea cu supravieţuitorii tragicelor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ziua Internațională a comemorării Holocaustului este un moment de reflecție cu privire la consecințele tragice pe care manifestările de tip extremist le au asupra valorilor solidarității umane, ale democrației și ale respectării drepturilor și libertăților fundamentale.

Ministerul Afacerilor Externe susţine pe deplin eforturile de educare a tinerei generaţii în spiritul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, astfel încât tinerii să înțeleagă consecințele acțiunilor discriminatorii, antisemite şi rasiste.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că promovarea diversităţii, a respectului faţă de celălalt, a egalității de șanse, reprezintă principii esenţiale pentru dezvoltarea unei societăți democratice. Ministerul Afacerilor Externe îşi reafirmă hotărârea de a contribui, în continuare, prin instrumentele diplomaţiei, la consolidarea instrumentelor legislative şi instituţionale apte să prevină şi să sancţioneze antisemitismul, precum şi oricare alte manifestări de rasism, xenofobie, discriminare rasială şi intoleranţă.

print